Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615
Ediția: Miercuri 1 Mai 2024. Nr. 6615

Angajaţii instanţelor, salarii de 9 milioane de lei


Judecătorii, personalul auxiliar și ceilalți angajați ai instanțelor din Vrancea nu vor primi salarii de merit, în 2011, și nici nu vor fi plătiți pentru orele  suplimentare lucrate. Potrivit bugetului stabilit pentru Tribunalul Vrancea anul acesta, la capitolul cheltuieli de personal a fost alocată suma de 11.536.000 lei. Cei 160 de salariați ai instanțelor din județ vor „înghiți” nici mai mult, nici mai puțin decât 9.045.000 lei din bugetul anului 2011. Un calcul groso-modo arată că un angajat al instanțelor încasează lunar aproximativ 4.700 de lei. Cu toate acestea însă, se știe că, judecătorii au sala-riile mult mai mari decât grefierii.
Nu se vor acorda, în acest an, indemnizație de conducere, sporuri de vechime, fondul de premii este de asemenea zero, la fel și primele de vacanță. Tribunalul va plăti transportul de la locul de muncă și până la locul de domiciliu, dar și alocații pentru locuințe, în cuantum de 85.000 lei și 59.000 lei.
Adică Tribunalul va plăti contravaloarea chiriei, în cazul magistraților care nu dețin locuință proprie. Nu se vor acorda tichete de masă și nici norme de hrană. În bugetul pe anul 2011 este prevăzută suma de 2.466.000 lei pentru contribuții, care vor cuprinde asigurările sociale de stat, asigurări de șomaj, asigurări sociale de sănătate.
La capitolul bunuri și servicii, a fost prevăzută o sumă de 734.000 lei. Din totalul acestei sume, cel mai mult va ajunge pe iluminat, încălzit și forță motrică, dar și pe materiale și prestări servicii cu caracter funcțional. La acest capitol, suma cea mai mică, respectiv 1.000 de lei, a fost alocată pentru transport. Pentru reparații, materiale sa-nitare și medicamente nu s-au alocat bani anul acesta. O sumă frumușică din buget merge, în 2011, pentru ajutorul public judiciar, respectiv 211.000 lei.
Din banii alocați Tribunalului ca ordonator secundar de credite, suma de 1.061.000 va fi alocată unor construcții sau reparații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?