Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Întârzierea rambursărilor şi birocraţia blochează proiectele cu fonduri europene


Principalele dificultăți la contractarea și implementarea proiectelor din fonduri UE sunt virarea cu întârziere a prefinanțărilor sau rambursărilor și birocrația excesivă, care în unele cazuri presupune zeci de bibliorafturi de documentații, potrivit Structural Consulting Group.
„Întârzierile în virarea prefinanțărilor și a rambursărilor ajung în unele cazuri și la 120 de zile, în condițiile în care termenul contractual este de 15 zile; lipsa de transparență a Autorității de Management în comunicarea cu beneficiarii; răspunsul Autorității la cerere de act adițional a întârziat și mai mult de 135 de zile, față de termenul stabilit de 30 de zile, iar birocrația excesivă a necesitat nouă bibliorafturi de anexe la un proiect de cursuri pentru personal medical”, conform unui sondaj realizat de Structural Consulting Group și prezentat marți la conferința Mediafax Talks about SME de Dan Barna, managing partner al firmei.
Sondajul a încercat să identifice problemele IMM-urilor în fazele de contractare și implementare a proiectelor din fonduri europene și a fost realizat în perioada 7-14 februarie în rândul a 314 firme mici și mijlocii.
Problemele reclamate în ceea ce privește POR au fost birocrația și inconsecvența pentru documentele suport, astfel că pentru clarificarea unor elemente din contract în vederea semnării acestuia un beneficiar a fost nevoit să aducă 30 de bibliorafturi de documentație. Tot în cadrul acestui program firmele reclamă lipsa unui calendar clar privind fiecare etapă de evaluare, astfel că de la depunerea proiectului și până la contractare expiră autorizațiile.
Alte probleme identificate de firme sunt lipsa predictibilității și perioadele lungi între aprobarea proiectelor și contractarea acestora, precum și amânarea repetată a lansării anumitor apeluri de proiecte, iar pentru beneficiarii de proiecte în cadrul PNDR imposibilitatea accesării de credite și dobânzile mari la creditele obținute îngreunează implementarea investițiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?