Ediția: Joi 3 iulie 2025 Nr. 6912

Răniţi grav în urma unor accidente


Un bărbat din Bârsești și un altul din Focșani au ajuns în stare gravă la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani după ce au fost implicați în accidente.Vineri după-amiază, la ora 17.30, polițiștii din Bârsești au fost sesizați despre faptul că Vergică D., de 46 ani, din localitate, în timp ce se deplasa cu căruța pe o  fâneață, a alunecat și a căzut sub roțile atelajului suferind mai multe leziuni, în urma cărora a fost internat la Spitalul Județean Focșani.
Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului. Sâmbătă seara, un alt accident grav s-a produs în afara localității Vânători. Costel I., de 26 de ani, din Focșani, în timp ce conducea autoturismul marca VW, nu a adaptat viteza într-o curbă ușoară la dreapta, a pierdut controlul autovehiculului și a intrat în coliziune cu un parapet me-talic de pe marginea drumului. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul, după care vor lua măsurile corespunzătoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?