Florina Bățaru, o elevă de etnie romă din Homocea, este un exemplu de ambiție și simplitate pentru toate persoanele de vârsta ei și nu numai. Are rezultate deosebite la învățătură și vrea să urmeze cursurile Universității de Medicină din Cluj-Napoca, depunându-și deja dosarul în acest sens. Vrea cu orice preț să-i ajute pe cei aflați în suferință. Persoana care a ajutat-o cel mai mult ca să-și îndeplinească visul, acela de a deveni medic, este inspectorul școlar pentru minorități, Ana Gavrilescu.
Florina Bățaru, în vârstă de 20 de ani, din Homocea, de etnie romă, este elevă în clasa a XIII-a la Colegiul „Gheorghe Balș” din Adjud.
Are numai note de 9 și 10, fiind considerată una dintre cele mai silitoare eleve ale unității de învățământ. Florina vrea să devină medic chirurg-pediatru, iar pentru îndeplinirea acestui vis, cu ajutorul inspectorului școlar pentru minorități, Ana Gavrilescu, și-a depus dosarul de înscriere la Universitatea de Medicină din Cluj-Napoca.
Pentru Florina, meseria de medic este una specială, deoarece își dorește să ajute oamenii aflați în suferință. „De mult timp îmi doresc să urmez cursurile unei Universități de Medicină, pentru a putea să ofer oamenilor un sprijin în calitate de medic. Visul meu a fost să ajung în Târgu Mureș pentru a studia medicina acolo, dar din păcate nu erau locuri pentru romi, așa că am ales Clujul, cu speranța că voi ajunge într-un târziu la Târgu Mureș, oraș pe care îl consider cel mai mare centru universitar în domeniul me-dicinii”, a spus adolescenta. Tânăra a dorit să facă voluntariat la SMURD, dar din păcate nu a reușit. „Am sunat la sediul central SMURD și am cerut să vorbesc cu Raed Arafat, dar nu mi-au făcut legătura. Vroiam să-l rog să găsească o modalitate de a face voluntariat la SMURD în Vrancea, deoarece îmi doresc enorm să ajut persoane bolnave”, a adăugat Florina. Adolescenta spune că a început să-și dorească să devină medic după ce a fost consultată de medici nu prea competenți. Tocmai pentru că nu a fost tratată corect în copilărie, are probleme de sănătate.
Inspectorul școlar Ana Gavrilescu are o părere foarte bună despre Florina și dorește să o ajute cât mai mult cu putință. „Florina este o fată deosebită, ținând cont că face parte dintr-o familie de etnie romă. Având oportunitatea acestor burse în domeniul medicinii, am ajutat-o pe această fetiță să se înscrie la Universitatea de Medicină, mai ales că m-a impresionat faptul că își dorește din tot sufletul să ajute oamenii, iar în acest sens luptă pentru a-și îndeplini visul. Vreau să ajut acești elevi de etnie romă să aibă o educație, dar pentru acest lucru este necesar ca familia să recunoască faptul că aparțin etniei rome”, a declarat Ana Gavrilescu, inspector pentru minorități.
Discriminată din cauza etniei
Dat fiind faptul că Florina este de etnie romă, aceasta s-a confruntat cu oameni rău-voitori și „închiși la minte”. După finalizarea examenului de capacitate, adolescenta s-a înscris la Liceul „Emil Botta”, profil chimie-biologie, pentru a acumula cunoștințe necesare în profesia pe care vrea să o practice, cea de medic. Din păcate, a nimerit într-o clasă cu elevi cu „fițe”, după cum spune chiar ea, care nu au vrut să o accepte. „În clasa aceea, am fost marginalizată. Aproape în fiecare zi ajungeam acasă cu ochii în lacrimi. Colegii se purtau foarte urât cu mine, mă jigneau și mă respingeau din cercul lor. Profesorilor nu am ce să le reproșez, dar din cauza colegilor a trebuit să mă mut la celălalt liceu. Cred că comportamentul lor invidios se datora faptului că eram printre cele mai bune eleve din clasă”, a precizat Florina Bățaru. În semestrul II al clasei a IX-a, Florina s-a mutat la Colegiul „Gheorghe Balș”, profilul Comerț, unde are parte de un colectiv înțelegător și prietenos, după spusele ei.
Activități extrașcolare
Adolescenta din Homocea are, pe lângă activitatea școlară, și numeroase activități extrașcolare, care îi conferă satisfacție. Florina a colaborat cu revista școlară „Gazeta Matematică”, unde a publicat în 4 ediții, diferite probleme de matematică rezolvate. Pe lângă aceasta, adolescenta își ajută mama la ONG-ul pe care îl deține. ONG-ul „Amador-drom”, cu sediul în Homocea, consiliază și sprijină persoanele de etnie romă. Prin intermediul acestui ONG, tinerii romi au putut să se angajeze, și-au făcut cărți de identitate și acte de proprietate pe case. De asemenea, s-a asfaltat și o șosea din Homocea, ce duce spre casele romilor. La toate aceste ac-țiuni, a participat și Florina, care a fost trimisă de mama ei într-o delegație la Sinaia, unde a cunoscut-o și pe inspectoarea Ana Gavrilescu, care a ajutat-o de fiecare dată când Florina a avut nevoie.
Restul timpului liber, adolescenta și-l ocupă cu lectura, navighează pe internet și participă la diferite cursuri extrașcolare. „Îmi place mult să citesc, iar printre romanele mele preferate se numără «Mara» și «Maitreyi», să rezolv pro-bleme de matematică și să vizitez online site-uri de me-dicină, de unde învăț multe lucruri utile.
De exemplu, când mă îmbolnăvesc, eu sau familia mea, știu ce trebuie să fac, așa ca prim ajutor. În rest, m-am înscris la un curs de manichiură-pedichiură și cosmetică și la unul de asistent comunitar, toate prin ONG-ul mamei. Fac aceste lucruri pentru a putea să lucrez pe timpul facultății, deoarece vreau să fiu independentă”, a spus eleva.
Ajutor de la familie
Pentru Florina, familia reprezintă punctul de sprijin cel mai important. Chiar și atunci când intrase într-un anturaj vicios și își cam neglijase activitatea școlară, familia a sprijinit-o, astfel că adolescenta a putut să se mobilizeze și să redevină eleva silitoare și conștiincioasă de dinainte. Sora ei, care este în ultimul an de master la București, la ASE, este pentru Florina un exemplu de ambiție și de îndârjire pentru depășirea tuturor prejudecăților în legătură cu etnia romă. „De la sora mea am învățat să fiu ambițioasă și «să nu plec capul» niciodată, indiferent de spusele altora. Nu mi-e rușine să recunosc faptul că sunt de etnie romă, atâta timp cât știu să fiu civilizată, cu bun simț și omenoasă. Până la urmă, nu contează aspectul fizic sau nația din care faci parte, importantă este valoarea pe care o reprezinți ca om și care se află în sufletul fiecăruia dintre noi”, a concluzionat Florina.