Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Sporuri de periculozitate pentru medici şi asistente


Unele categorii de personal medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani primesc mai mulți bani la salariu. Potrivit managerului Spitalului Județean de Urgență, Nicolae Moise, aceste sporuri se primesc de doi ani de zile. „Aceste sporuri se primesc de doi ani de zile, conform legii”, a declarat acesta.
Potrivit legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, asistentele medicale și medicii care lucrează în anumite secții primesc sporuri pentru condiții periculoase sau vătămătoare. Astfel, perso-nalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din structurile de primire a urgențelor, UPU și SMURD, personalul de specia-litate medico-sanitar și auxiliar sanitar de intervenție din serviciile de ambulanță și personalul de specialitate medico-sanitar și auxiliar sanitar din secții și compartimente cu paturi de terapie intensivă va primi un spor de 70% din salariul de bază. Personalul care lucrează la morgi, necropsii și la serviciile de medicină legală va primi sporuri cuprinse între 40% și 85% din salariul de bază. Cei care lucrează la secțiile sau compartimentele de Boli Infecțioase, Neurologie, Neonatologie sau în laboratoarele de analize medicale vor primi până la 25% din salariul de bază. Până la 15% ar trebui să primească personalul din compartimentele de preparare a produselor sanguine labile din centrele de transfuzie sanguină, laboratoarele de explorări funcționale, compartimentele și cabinetele de Dermatovenerologie unde se tratează boli transmisibile. Tot atâta vor primi și cei din laboratoarele de analize medicale, de bacteriologie, parazitologie, microbiologie, virusologie, imunologie, enzimologie, chimie sanitară, toxicologie, analize chimice, biologice, biochimice și citologice din cadrul direcțiilor de sănătate publică. Mai puțin, respectiv 10% din salariul de bază, vor primi cadrele medicale din secțiile de Pneumoftiziologie, laboratoarele de tehnică dentară, dar și personalul care lucrează permanent la dezinfecție, dezinsecție și deratizare, și nu numai. Potrivit legii 284/2010, în anul 2011, cuantumul sporurilor se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții, corespunzător timpului efectiv lucrat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?