Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624
Ediția: Miercuri 15 Mai 2024. Nr. 6624

Octavian Bucătaru a ajuns la FC Panciu


Lovitură pe piața transferurilor reușită de echipa de fotbal FC Panciu. După ce a reușit să-l achiziționeze pe fundașul vrâncean Cristi Gurguiatu (de la CF Brăila), clubul „dintre vii” a mai reușit un transfer important. L-a înregimentat pe fostul căpitan al echipei CSM 2007 Focșani, Octavian Bucătaru, jucător liber de contract care a dat clubul focșănean în judecată pentru a-și primi restanțele financiare. Ieri, Bucătaru a efectuat primul antrenament cu formația pănceană, la Bolotești, și poate debuta în tricoul noii sale echipe în amicalul pe care FC Panciu îl va susține pe terenul formației ASC Bacău. Luna trecută, Bucătaru a trimis către Federația Română de Fotbal o cerere de executare silită a clubului de pe Milcov după ce a expirat termenul impus de FRF pentru ca jucătorul să primească suma de 15.100 lei, bani care ar fi trebuit să fie achitați până la data de 15 ia-nuarie. Fotbalistul a fost anunțat de conducerea clubului că i s-a redus salariul cu 70 la sută începând din luna august, iar banii aferenți lunii iulie se vor duce pe apa sâmbetei. Jucătorul s-a adresat Federației Române de Fotbal pentru a-și primi banii, iar Comisia pentru Statutul Jucătorului din cadrul FRF i-a dat dreptate fotbalistului și a obligat clubul CSM 2007 Focșani să-i achite acestuia suma restantă. „Din data de 25 ianuarie am fost declarat jucător liber de contract și zilele trecute am semnat un act prin care am fost de acord cu eșalonarea sumei pe care o am de primit, act care a fost semnat și de conducerea clubului CSM 2007. Am ales să mă pregătesc cu FC Panciu și cred că este prima opțiune în ceea ce privește un eventual transfer al meu”, a spus Octavian Bucătaru. Sâmbătă, FC Panciu va juca un nou meci de verificare, la Buzău, împotriva formației CSM Rm. Sărat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?