Vrâncenii au ajuns să își vândă până și amintirile, pentru un colț de pâine. Sărăcia i-a scos în târgul din Obor, ieri, pe vânzătorii de vechituri, pe un ger tăios, cu tot felul de lucruri de care sunt legați sufletește. Jocurile, care pe vremuri erau
la mare căutare printre cei mici și care se găseau de Crăciun sub brad, acum sunt de vânzare pe mesele din talcioc, pentru sume mici și negociabile. Nici păpușile viu colorate nu sunt ocolite de curioși, care aruncă o privire și merg mai departe.
Proprietarul păpușilor spune că doar așa își poate asigura un plus la pensia mică, ce nu-i ajunge pentru toate câte sunt de plătit. În târg, totul se negociază, nimic nu este bătut în cuie și, în funcție de talent, prețul poate ajunge până la valoarea unei pâini. Bătrânii sunt cei mai întâlniți vânzători și asta pentru că austeritatea Guvernului i-a forțat să își vândă până și… sufletul.
Cu toate că mercurul din termometre indica grade bune cu minus, nea Gigi a plecat de acasă cu „artileria” grea: păpușile. Cea mai frumoasă stă în mijloc și a primit un nume celebru, Elodia. Vânzătorul își zice simplu: Gigi Claxon. Fumegă dintr-o țigară atârnată în colțul gurii și sare în sus la intervale scurte, pentru a se mai încălzi. Nu vinde din plăcere, ci din nevoie. „Ce să fac, tată, dacă nu sunt bani? Cu frumoasele astea pe masă, parcă mă mai încălzesc și eu”, ne-a spus nea Gigi, optimist și cu un zâmbet parcă în ciuda greutăților. Are de vânzare și niște pahare cu picior pentru șampanie, cești de cafea și tot felul de nimicuri. „În paharele astea îmi punea nevasta ciorbă și o mâncam cu furculița, ca să îmi ajungă o săptămână. Cu păpușile m-a trimis de acasă. A zis că mai des mă uit la ele, decât la ea”, glumește vânzătorul ambulant și mai trage un fum din țigara lui ieftină.
O păpușă obișnuită costă la nea Gigi cinci lei, dar când vine vorba despre piesa de rezistență, Elodia, prețul se ridică, dar se și negociază. Banii se numără la sfârșit, pentru că număratul în timpul „programului” înseamnă pagubă. „La sfârșit, nu stăm prea mult să numărăm, pentru că nu avem ce. Dacă facem de o masă și un pachet de țigări, e bine. Ne ajutăm cum putem, că altora nu le pasă de noi”, ne-a spus nea Gigi, cu gândul la mai marii țării. Nu e supărat pe nimeni, e prieten cu vecinii de masă și tot timpul pus pe glume, iar „domnișoarele” blonde, roșcate și brunete de pe tarabă îi țin companie.
Pensii mici și impozitate
Ceva mai departe, un bătrân din Suraia voia să vândă un teasc. Nu cerea mult pe el și prețul era negociabil, ca orice în târgul de vechituri. Leii vechi au rămas la putere în Obor. „Îl dau cu 3 milioane, negociabil. E nou, făcut anul trecut”, susține Ilie Bândar, din Suraia. Nu mai are acasă un alt teasc, dar îl vinde. Își va face altul în această vară, căci până în toamnă, când vine vremea strugurilor, e tot timpul. E pensionar și ca tuturor bătrânilor, i s-a tăiat și lui din pensie. Nici soția nu a scăpat de auste-ritatea conducătorilor de la București. „E sărăcia asta mare! Ne-a tăiat și mie și nevestei din pensie. Nici nu mai înțelegem cum calculează ăștia. Au zis prima dată că scad 5,5% din ce depășește 740 de lei și acum s-au sucit. Scad 5,5% din toată pensia. Eu am plătit odată pentru serviciile medicale, când eram tânăr”, spune cu necaz nea Ilie. S-a chinuit puțin cu teascul până l-a adus la Focșani, dar dacă îl vinde scoate mâncarea pe o lună. Nea Ilie a fost fotograf în tinerețe și își aduce aminte cu plăcere de acele vremuri, când „făcea bani frumoși din fotografii”. Acum are aproximativ 70 de ani și a ajuns să-și vândă teascul în târg…
Lângă el stă un alt bătrân, nebărbierit și cu o folie întinsă pe jos. Acesta voia să vândă un telefon fix, câteva vechituri și o pereche de schiuri din lemn pentru copii. Cere 30 de lei pe schiuri și… mai negociază. „Au fost ale nepoților, dar au crescut și nu mai am ce face cu ele. Tot așa, cineva să le ia pentru copii sau nepoți. Au tot ce le trebuie, au curelușele la ele, suporții”, ne-a spus vânzătorul de schiuri.
Ceasuri de peste un secol
Cărți vechi, casete cu cântăreți celebri, haine second-hand și telefoane mobile dezafectate se puteau zări la tot pasul, ieri. O marfă mai rară era adusă de la Buzău, de un proprietar pasionat. Aproape 50 de ceasuri de colecție erau expuse, iar trecătorii nu ezitau să întrebe de vechimea acestora. „Cel mai nou ceas are 30 de ani, iar cel mai vechi 125. Am vorbit cu cineva de aici, din Focșani, și mi-a zis că vrea să le ia pe toate, să vedem acum”, ne-a spus vânzătorul.
Cel mai ieftin ceas era și cel mai „tânăr”, 200 de lei, iar cel mai bătrân ajungea la 500 de lei. „Pentru cei pasionați, ceasurile sunt o mică avere. La banii ăștia, nu găsești așa ceva în magazin”, ne dă asi-gurări „ceasornicarul” din Buzău. Mai are ceasuri acasă, și mai vechi, dar pe acestea le vinde ca să poată să își cumpere altele, mai celebre și mai trecute de vreme.
În preajmă erau și vânzătorii de piese de mașini. În cazul acestor vânzători, timpul funcționează în sens invers acelor de ceasornic. Pieselor de mașină le crește valoarea cu cât sunt mai noi și mai puțin utilizate. Volane de Dacie, planetare modificate sau bielete vechi zăceau în așteptarea unui amator de chilipiruri. Chiar și faruri sparte, de la care nu mai ai ce să folosești, erau expuse în așteptarea oricărui interesat.
Dar ce să-i faci, ca să ai ce pune pe masă, scoți la vânzare chiar și faruri sparte…
