Doar 4,2 la sută dintre persoanele cu dizabilități au un loc de muncă, cifră care clasează România pe ultimul loc în UE în această privință și pe penultimul loc în privința sumelor alocate pentru servicii sociale pentru persoane cu dizabilități.”Municipiul Focșani înregistrează cea mai mare pondere a persoanelor cu dizabilități angajate, anume 2,26 la sută însă departe oricum de minimul de 4 la sută statuat în lege. Per total, la nivelul tuturor primăriilor municipii reședință de județ, ponderea persoanelor cu dizabilități angajate este de 0,45 la sută din numărul total de angajați, de aproape nouă ori mai puțin decât prevede legea ca nivel minim”, se arată într-un raport realizat de Fundația „Pentru Voi” și Institutul pentru Politici Publice (IPP). „Dacă la nivelul Uniunii Europene, nivelul de ocupare a forței de muncă de către persoanele cu dizabilități este de 50 la sută, în România doar 4,2 la sută din totalul persoanelor cu dizabilități aveau un loc de muncă la 31 martie 2010. Conform datelor statistice ale ANPH: din 681.558 persoane cu dizabilități, doar 28.826 erau angajate în muncă. În domeniul dizabilității intelectuale, situația este catastrofală, mai puțin de unu la sută din persoanele cu această dizabilitate având un loc de muncă, adică 977 persoane. Din numărul total de persoane cu dizabilități angajate în muncă, doar trei la sută sunt persoane cu dizabilitate intelectuală și doar cinci la sută cu dizabilitate psihică”, se arată în raport.
Inițiatorii menționează că legislația românească se inspiră după un model aplicat în Franța și Germania, acordând facilități „unităților protejate” destinate stimulării angajării în muncă a persoanelor cu dizabilități, însă în cele 478 de unități protejate înregistrate la ANPH sunt angajate doar 1.470 persoane cu dizabilități.
***
Directorul Fundației „Pentru voi”, Laila Onu, a declarat, la lansarea raportului, că din legislația românească lipsește orice fel de referire la obligativitatea de a angaja persoane cu dizabilitate severă, singura condiție impusă unităților protejate fiind de a angaja o treime din numărul total de angajați persoane cu dizabilități. „După patru ani de aplicare a legii, rezultatele sunt sub așteptări din cauza reglementării insuficiente a obligațiilor unităților protejate, respectiv a unei corelări între facilitățile acordate și numărul de persoane cu dizabilități angajate și gradul lor de dizabilitate. Este evident că legislația ar trebui să prevadă facilități mai mari pentru angajarea persoanelor cu dizabilități severe deoarece costurile implicate sunt mult mai mari”, a declarat Laila Onu.
Inițiatorii raportului au atras atenția că nicio primărie de municipiu reședință de județ sau a unui sector din Municipiul București nu a reușit să angajeze minimul de patru la sută persoane cu dizabilități, așa cum prevede legea.
Dintre autoritățile locale care au respectat prevederile legale privind virarea la bugetul de stat a sumei de bani în schimbul persoanelor cu dizabilități pe care nu le-au putut angaja, numai 17 primării au optat pentru achiziționarea de produse și servicii de la unități protejate.
În ce privește raportarea la suma alocată serviciilor sociale pentru persoane cu dizabilități, România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană, Bulgaria fiind pe ulti-mul.