Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

A accidentat mortal un pieton


Cornel Ciubotaru, angajat al unei societăți de transport din Onești, este judecat la Panciu pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă. Bărbatul este învinuit de faptul că, în ziua de 23 mai 2010, în timp ce conducea un autotractor cu care se deplasa pe ruta București-Bacău, l-a accidentat mortal pe I.P., care se angajase, neregulamentar, în traversarea drumului european E85, în apropierea Mausoleului din Mărășești. Cercetările ulterioare au evidențiat că, în momentul produ-cerii evenimentului rutier, autotractorul depășise viteza legală admisă în zonă, de 50 de km/h, fapt contestat în instanță de șofer. „Åžtiu că în zona respectivă viteza este limitată la 50 de km/h, dar nu cred ca, la data faptei, să fi condus cu mai mult de 60 de km/h”, a declarat acesta magistraților. Ciubotaru a mai precizat că nu a putut evita impactul cu victima, deoarece ar fi observat-o prea târziu, respectiv când aceasta se afla în apropiere de axul drumului. „Am frânat și am virat spre dreapta, dar tot l-am lovit cu roțile din spate ale mașinii”, a povestit el. Depoziția șoferului a fost susținută și de cel care, la data respectivă, se afla ca pasager în cabina autotractorului. Acesta a relatat că pietonul traversa drumul în fugă când a fost acroșat de partea din stânga a vehiculului, dar nu a putut preciza dacă mașina depășise sau nu viteza legală. Din acest motiv, apărătorul lui Ciubotaru a solicitat și a primit încuviințarea instanței de a se efectua o  expertiză specifică, ale căror rezultate vor fi prezentate la termenul din 9 februarie, dată la care vor fi administrate și celelalte probatorii admise de judecător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?