Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Spitalul Vidra, în subordinea primăriei


Primarii a 13 localități de pe Valea Putnei și reprezentanții Asociației Obștilor de pe Valea Putnei au trimis o petiție la Ministerul Sănătății, prin care solicită ca Spitalul Vidra să nu fie desființat, ci să fie trecut în administrarea Primăriei și Consiliului Local Vidra. Primarul localității, Nica Micu, a declarat că ar fi nedrept ca spitalul să se desființeze, mai ales că nu are datorii la furnizori. „Am solicitat, săptămâna trecută, în cadrul unei întruniri a primarilor din zonă, ca Spitalul Vidra să nu devină secție exterioară a Spitalului Județean, ci să rămână în administrarea primăriei și a Consiliului Local. Toate do-cumentele au fost trimise deja la Ministerul Sănătății, mai ales că am obținut și avizul Consiliului Județean. Demersului nostru i s-a alăturat și Asociația Obștilor Văii Putna. Spitalul are fonduri, nu înregistrează nicio datorie. Ei au primit bani de la Casa de Asigurări de Sănătate în funcție de actul medical desfășurat. Ar fi nedrept să se desființeze spitalul”, a afirmat edilul. Potrivit unor surse, și în cazul Spitalului Dumbrăveni s-ar putea recurge la aceeași soluție.
Reamintim că Spitalele din Vidra și Dumbrăveni ar putea deveni secții exterioare ale Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern, supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Sănătății. Măsura nu este văzută cu ochi buni de managerii celor două unități. „Este cea mai proastă soluție pentru sănătatea vrânceană. Această hotărâre este un act criminal din partea unor persoane cu mintea tulbure, care nu știu ce vor”, a afirmat ma-nagerul Spitalului Comunal Vidra, medicul Ion Doldor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?