Drumul național DN 23 B Măicănești – Ciorăști a fost închis circulației rutiere, sâmbătă în jurul prânzului. Autoritățile sperau ca acesta să poată fi deblocat duminică, dar ninsoarea și viscolul au făcut ca acest lucru să nu fie posibil, până ieri după-amiază. Reprezentanții Secției de Drumuri Naționale (SDN) au precizat că până ieri, în jurul orei 14.00, drumul fusese deblocat până la kilometrul 7, respectiv până la Stupina. Sâmbătă seara, trei mașini au rămas blocate în nămeți pe DN 23 B și au fost scoase de autoritățile locale din comună. O mașină a Serviciului de Ambulanță Județean, fără pacient în ea, a rămas blocată în nămeți, între Măicănești și Tătăranu, preț de 15-20 minute. La fața locului au ajuns cei care se ocupă de deszăpezirea drumurilor județene, care au scos salvarea din zăpadă. Ieri după-amiază stratul de zăpadă atingea 35 de cm la Vintileasca.
Zăpada căzută peste județ, în ultimele două zile, a blocat un drum și a impus restricții de circulație pentru mașinile de mare tonaj. Ieri, în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Servi-ciului Poliției Rutiere au ridicat restricția de circulație în cazul mașinilor de mare tonaj echipate cu lanțuri. În rest, mașinile fără lanțuri antiderapante, cu o greutate de peste 3,5 tone, au fost trase pe dreapta.
Drumul național DN 23 B Măicănești- Ciorăști este închis încă de sâmbătă, din jurul prânzului, iar până aseară, acesta nu fusese deblocat. Traficul rutier în această zonă a fost întrerupt din cauza viscolului și a zăpezii care s-a depus pe partea carosabilă. Pe restul drumurilor din județ, circulația se desfășoară cu dificultate. „Singurul drum închis este DN 23 B, Măicănești – Ciorăști. Pe restul drumurilor se circulă în condiții de iarnă. Conducătorilor auto le recomandăm să nu plece la drum dacă nu au mașinile echipate cu anvelope de iarnă și lanțuri. De asemenea, îi sfătuim ca înainte de a pleca la drum să se informeze cu privire la starea drumurilor. Sunt drumuri pe care există restricții de circulație, mai ales cele care duc spre Galați. Restricții au mașinile de mare tonaj, cele cu gabarit depășit, dar și cele de transport persoane. Încercăm să le direcționăm pe alte rute pentru ca echipajele de deszăpezire să poată interveni”, a precizat subinspectorul Cristi Manta, din cadrul Serviciului Poliției Rutiere.
Drumarii atrag atenția că circulația rutieră se desfășoară cu dificultate pe E 85, dar și pe DN 2 N, drum ce duce către comuna Sihlea, între satele Bogza și Căiata. Utilajele de deszăpezire au intervenit ieri, pe parcursul întregii zile, însă după numai câteva minute, carosabilul era din nou acoperit cu zăpadă. Ieri până la prânz, drumarii împrăștiaseră deja 400 de tone de material antiderapant pe drumurile naționale din județ.
Trei autoturisme blocate pe DN 23 B
În ciuda interdicției impuse de autorități, trei autoturisme au încercat să circule pe DN 23 B, dar au rămas blocate în nămeți, în seara zilei de sâmbătă. „Am intervenit cu tractorul și cu oamenii de la Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență și am reușit să îi scoatem din nămeți. Drumul este în continuare blocat la intrarea în satul Stupina. Așteptăm un utilaj de la Secția de Drumuri Naționale pentru a curăța zăpada, însă este foarte greu. Ninge puternic și chiar dacă îl curățăm acum, în două ore va fi la fel pe drum”, a afirmat primarul comunei Măicănești, Costel Necula.
Unul dintre șoferii rămași în nămeți pe DN 23 B, ne-a spus că în momentul în care a pătruns cu mașina pe acest drum, nu era nicio restricție. „Am stat cam o oră blocați și apoi am cerut ajutorul autorităților locale, care au venit la fața locului și ne-au ajutat. Din ce am înțeles, mai rămăsese o mașină blocată, dar mai erau și oameni care veneau pe jos de la Stupina. Chiar am luat pe cineva până la Focșani”, a precizat un șofer, care a rămas blocat.
Mașinile de deszăpezire au lucrat la foc continuu
Ieri, pe drumurile naționale din județ erau 24 de utilaje care acționau pentru a curăța zăpada de pe partea carosabilă. „Se circulă în condiții de iarnă pe aproape toate drumurile din județ. Cele mai puține probleme au fost pe drumurile din zona de munte. Ieri dimineață s-a acționat atât pe DN 2 E85 cât și pe celelalte drumuri naționale. În jurul prânzului, pe DN 2 E85 nu mai era zăpadă. După amiază a început din nou să ningă și asta ne cam încurcă. DN 23 B a fost închis, iar ieri, în jurul prânzului, se reușise deblocarea lui până la Stupina. De asemenea, se acționează și pe ruta Bogza – Căiata și am trimis o mașină și la Dumitrești, după ce viceprimarul comunei ne-a anunțat că au început să apară probleme. Acum (ieri-n.r) sunt în trafic 24 de utilaje care acționează. Faptul că ninge ne va îngreuna munca, dar trebuie să ținem situația sub control”, a spus Lucica Chiper, șefa SDN.