Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Cauciucurile şi jantele, în vizorul hoţilor


O societate comercială din Focșani, situată pe șoseaua de centură a municipiului, a fost călcată de hoți, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Persoane necunoscute au mers la fața locului cu o mașină, pe care au încărcat-o cu mai multe cauciucuri și jante, aproximativ 20 la număr, după care s-au făcut nevăzute. După ce au luat cauciucurile și jantele, suspecții, doi sau trei după cum spun oamenii legii, au demarat în trombă. Incidentul a fost sesizat la poliție, iar la fața locului s-a deplasat echipa operativă pentru a face cercetări și pentru a stabili cine sunt autorii acestei fapte. „Poliția a fost sesizată prin intermediul numărului unic de urgență 112, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de furt, faptă săvârșită în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o societate comercială din municipiul Focșani. În urma sesizării, echipa operativă s-a deplasat la fața locului pentru cercetări. În acest moment, există un cerc de suspecți. Continuăm cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a fost comisă fapta, dar și pentru prinderea autorilor și tragerea lor la răspundere”, a declarat inspectorul Bogdan Toader, purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea. Faptele de acest gen nu sunt foarte rare. Un focșănean ne-a povestit că, zilele trecute, și-a găsit mașina în parcare, pusă pe cărămizi. Autori necunoscuți au furat roțile autoturismului, scump de altfel, și au pus cărămizi în locul lor. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?