Consiliul Județean Vrancea este singura administrație locală din România care a refuzat să preia în administrare spitalele din subordinea Ministerului Sănătății (MS). Motivul îl reprezintă datoriile restante de zeci de miliarde de lei vechi, neasigurarea de către MS a sumelor necesare pentru funcționare. De asemenea, MS nu are un program național de reabilitare a spitalelor. Ieri, ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat că doar pentru trei unități din județul Vrancea nu s-a reușit transferul către administrația județeană, dar fără a preciza și motivele, respectiv că MS nu și-a respectat obligațiile către administrația locală din Vrancea. De fapt, este tot o manipulare a opiniei publice de către puterea portocalie care încearcă să arunce vina pe umerii autorităților locale, deși acestea au cerut doar condiții pentru asigurarea unor servicii medicale civilizate cetățenilor din Vrancea.
Consiliul Județean Vrancea este singura administrație locală din România care a refuzat să preia în administrare spitalele din subordinea Ministerului Sănătății. Este vorba despre Spitalul Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani, Spitalul de Psihiatrie Cronici Dumbrăveni și Spitalul Comunal Vidra. Consi-liul Județean a refuzat să preia în administrare cele trei unități medicale, deoarece MS nu a îndeplinit niciunul din criteriile solicitate de administrația județeană.
Pentru a putea asigura un act medical de calitate, președintele Consiliului Județean, Marian Oprișan, a solicitat plata la zi a tuturor datoriilor spitalelor, asigurarea sumelor de funcționare de către Ministerul Sănătății împreună cu Casa de Asi-gurări de Sănătate și demararea unui program național de reabilitare a spitalelor. Președintele Consiliului Județean Marian Oprișan, a declarat că, dacă nu se plătesc datoriile spitalelor și nu se asigură sumele pentru funcționarea acestora de către Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, nu-și poate permite să păcălească cetățenii județului Vrancea că vor avea un act medical de calitate dacă acest lucru nu se întâmplă.
„Guvernul are datoria să predea spitalele administrațiilor publice județene sau locale fără niciun leu datorie în așa fel încât funcționarea acestora să fie mult mai bună”, a afirmat președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
Oprișan a cerut demisia ministrului Sănătății
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a remis anul trecut presei un comunicat prin care a cerut demisia ministrului Sănătății, Cseke Attila, deoarece „este într-o gravă eroare atunci când acuză autoritățile locale că au refuzat preluarea spitalelor”. „Domnule ministru, vă su-gerez să recunoașteți faptul că transferul spitalelor către autoritățile locale, fără plata arieratelor și fără asigurarea sumelor de funcționare, este o greșeală. Consider că cea mai bună modalitate prin care puteți recunoaște că ați greșit este demisia!”, declara, anul trecut, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan.
Marian Oprișan a mai adăugat că își exprimă în continuare disponibilitatea de a prelua cele trei spitale, cu condiția ca Ministerul Sănătății să plătească datoriile pe care acestea le au. Åžeful administrației județene a opinat că lipsa finanțării pentru un domeniu vital cum este cel al Sănătății, va afecta milioane de români. „Dacă spitalele din România se vor închide pentru că primăriile sau consiliile județene nu vor avea bani să le susțină cei afectați de acest lucru nu vor fi doar responsabilii din Ministerul Sănătății sau cei ai DSP-urilor ci milioane de români. Aceiași români cărora li s-a luat 25% din salariu, cărora li se impozitează pensiile și cărora le va crește factura la întreținere”, se mai arată în același document.