Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679
Ediția: Sâmbătă 27 iulie 2024. Nr. 6679

Pistol pierdut de Un jandarm


Un angajat al Inspectoratului Județean de Jandarmi și-a pierdut arma din dotare, în timpul unei misiuni. Incidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, în apropiere de Panciu. Arma a fost căutată de jandarmi, dar până în acest moment nu a fost găsită.

Un angajat al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Vrancea   și-a pierdut pistolul din dotare, în timpul unei intervenții. Subofițerul a constatat că nu mai are arma în momentul în care  a vrut să iasă din serviciu și trebuia să o predea. Incidentul s-a produs în noaptea de marți spre miercuri, în apropiere de Panciu. În noaptea respectivă, o patrulă mixtă, din care făcea parte și subofițerul ghinionist, a participat la o intervenție, în timpul căreia a urmărit câțiva suspecți pe un teren de la periferia orașului.
Subofițerul nu și-a dat seama ime-diat că nu mai are arma, ci abia atunci când a terminat tura și se pregătea să plece acasă. După ce a sesizat lipsa pistolului, jandarmul a plecat la locul unde intervenise pentru a-și căuta arma, dar nu a mai găsit-o. După ce a văzut că nu o găsește și că nu are încotro, el și-a informat superiorii. În minutele următoare, efective din cadrul IJJ au desfășurat acțiuni de căutare în zona în care pistolul a fost pierdut. Până aseară, arma nu fusese găsită, deși perimetrul a fost periat timp de două zile. Acțiunile vor continua și în zilele următoare, până la găsirea pistolului, în cazul în care arma nu a fost găsită de o persoană care s-a gândit să o păstreze. Dacă s-a întâmplat așa, persoana în cauză trebuie să știe că fapta sa este infracțiune și va fi pedepsită.
Se pare că întunericul și zăpada au stat, și ele, la baza acestui incident.

Cercetat de Parchetul Militar

Așa cum se procedează în astfel de situații, la nivelul unității a fost constituită o comisie, care va face cercetări cu privire la împrejurările în care s-a produs incidentul. De asemenea, angajatul IJJ Vrancea care și-a pierdut arma din dotare va fi cercetat de procurori din cadrul Parchetului Militar. Acesta ar putea fi tras la răspundere pentru neglijență în serviciu.
În cazul în care arma a fost găsită de cineva, ea nu poate fi folosită deoarece încărcătorul a rămas la jandarm.
Zăpada și gheața formată în ultimele zile au îngreunat acțiunile de căutare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?