Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Vorsteiner V-RT îşi face din nou apariţia


Chiar dacă nu deține destulă putere încât să te ucidă pe loc, noul Vorsteiner V-RT poate face acest lucru doar prin aspectul său impunător, demn de avioanele americane de vânătoare. La fel ca și în viața personală, întotdeauna este o plăcere să te reîntâlnești cu un vechi și bun prieten. Cu noul Vorsteiner V-RT am făcut cunoștință la sfârșitul lunii august și implicit sfârșitul verii, însă impresionanta creație a tunerului american revine astăzi pentru o nouă întrevedere. Elegant și agresiv în același timp, emoționant și plin de forme captivante, noul Vorsteiner V-RT reprezintă un Porsche 911 Turbo plin de pasiune. Lista cu modificări se întinde de-a lungul unei întregi broșuri, însă majoritatea privirilor vor fi ațintite către exteriorul apetisant, ce se remarcă în special prin aspectul agresiv al spoilerelor, accentuat de inserțiile de carbon. Mai mult de atât, fibra de carbon acoperă și oglinzile la-terale plus partea superioară a eleronului, nota finală fiind dată de plafonul realizat din același mate-rial, stopurile pe LED-uri și, bineînțeles, de jantele cu prindere centrală, ce măsoară 20 inci. Interiorul a fost cucerit în totalitate de combinațiile dintre piele – Alcantara, respectiv aluminiu – fibră de carbon, rezultatul final fiind astfel unul de excepție. În plus, inserțiile de roșu creează un contrast de neuitat, din lista cu bunătăți nelipsind un volan în trei spițe, o pereche de scaune sport și covorașe cu logo-ul tunerului american. La final, noul Vorsteiner V-RT se bucură și de prezența unor modificări sub capotă, printre care intercooler-ele și sistemul de evacuare AWE, soft-ul custom GIAC și, nu în ultimul rând, un sistem ce permite ridicarea părții frontale, de la KW.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?