Specie spontană cu frunze penat compuse, cu flori albe, roz sau galbene și cu fructe mici roșii; strămoș al trandafirului; înflorește în iunie. Crește în rărituri de păduri de foioase sau pe marginea acestora, prin poieni, pe coastele cu expunere însorită, în pășuni și fânețe, pe văile și luncile râurilor, pe marginea drumurilor și a căilor ferate. În scopuri medicinale se folosesc fructele recoltate în lunile august-septembrie, înainte de căderea brumei, în funcție de altitudinea terenului, când măceșele capătă culoarea roșu-închis.
Componenții principali:
Vitamina C și acid dehidroascorbic, vitamina A, vitaminele B1 și B2, vitamina P, acid nicotinic, vitamina K, zahăr invertit, acizii citric și malic, pectine, ulei volatil, ulei gras, flavonoizi, carotenoide, săruri minerale, urme de vanilină, alfa și beta tocoferol (vitamina E), lecitine, zaharuri etc.
Proprietăți:
Datorită acidului ascorbic și acidului dehidroascorbic cu care formează un sistem „redox” joacă, un rol important în oxido-reducerile biologice și respirația celulară. Vitaminele (în special vitamina P) scad permeabilitatea și fragilitatea capilarelor, normalizând circulația sângelui. Completează necesarul de săruri ale organismului și au acțiune diuretică (atribut al semințelor). Este un bun colagog și coleretic, tonic, vitaminizant și vasodilatator arterial. Împiedică formarea calculilor renali, fapt pentru care se recomandă în bolile căilor urinare și de rinichi pentru o cură îndelungată (nu produce iritații). Măceșele au însușirea de a mări secreția biliară, fiind indicate în afecțiunile ficatului; mai sunt recomandate în stările de inflamație intestinală.
