Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Depăşiţi clar: United Galaţi – CSM 2007 Focşani 10-2 (4-1)


CSM 2007 Focșani nu a reușit să scoată un rezultat favorabil în etapa de ieri a Ligii I de futsal în deplasarea de pe terenul formației United Galați. Pe fondul unei evoluții mult mai bune, gălățenii s-au impus în final cu 10-2 (4-1), la capătul unei partide în care elevii antrenorilor Petrache Gurguiatu și Orlando Åžerbănică au făcut față asalturilor echipei de la malul Dunării în special în primul act. Golurile grupării focșănene au fost marcate de Emilian Chivu. Pe parcursul partidei, focșănenii au trimis de cinci ori balonul în bară, prin Curteanu și Chivu (de două ori) și Toader. „Am pierdut pe fondul unei evoluții mai puțin reușite. În prima repriză, noi am ratat și adversarul a profitat pe contraatac, iar în actul secund, pe fondul căderii fizice a jucătorilor noștri, am primit goluri ca în curtea școlii. Victoria Galațiului este pe deplin meritată. Noi nu am făcut un meci foarte bun, dar am fi putut marca mai multe goluri și scorul este prea mare față de ceea ce s-a petrecut pe teren”, ne-a declarat aseară, după meci, antrenorul principal al CSM-ului, Petrache Gurguiatu. Focșănenii au evoluat aseară cu: Ivanciu, Săraru, Curteanu, Toader, Ilaș, Burcăcel, S. Popa, Ad. Oltianu și Chivu. Vineri, de la ora 20.00, CSM 2007 Focșani va evolua în fața propriilor suporteri împotriva ultimei clasate, Inter Teliu Brașov.

Rezultatele etapei:
United Galați – CSM 2007 Focșani 10-2,
Concordia Chiajna – Universitatea Alexandria 1-1,
Clujana Cluj Napoca – KSE Tg. Secuiesc (se dispută astăzi),
Spicom Sf. Gheorghe – Cityus Tg. Mureș 2-4,
ACS Od. Secuiesc – Inter Teliu Brașov 10-4.
Etapa viitoare: CSM 2007 Focșani – Inter Teliu Brașov (se va disputa vineri, de la ora 20.00, în Sala Polivalentă), Cityus Tg. Mureș – ACS Od. Secuiesc, KSE Tg. Secuiesc – Spicom Sf. Gheorghe, Univ. Alexandria – Clujana Cluj Napoca, United Galați – Concodria Chiajna.

Clasamentul Ligii I
1. United Galați    7    6    0    1    53-18    18p
2. Cityus Tg. Mureș    6    6    0    0    43-10    18p
3. Spicom Sf. Gheorghe    7    4    0    3    43-23    12p
4. ACS Od. Secuiesc    7    3    1    3    25-27    10p
5. KSE Tg. Secuiesc    6    3    0    3    31-30    9p
6. Clujana Cluj Napoca    6    2    2    2    44-27    8p
7. Univ. Alexandria    7    2    2    3    37-36    8p
8. CSM 2007 Focșani    7    2    1    4    26-44    7p
9. Concordia Chiajna    6    0    3    3    16-20    3p
10. Inter Teliu Brașov    7    0    1    6    31-114    1p.
Notă: primele opt clasate vor evolua în play-offul Ligii I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?