Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619
Ediția: Joi 9 Mai 2024. Nr. 6619

Adjudul nu are „magazine de vise“


Așa numitele „magazine de vise”, care comercializează plante etnobotanice, sunt o problemă pentru locuitorii multor orașe ale țării. În Adjud nu sunt probleme de acest gen, deoarece singurul magazin de etnobotanice s-a închis acum un an și jumătate, când s-a interzis prin lege punerea în vânzare a acestor substanțe cu efecte halucinogene. Chiar dacă patronii magazinelor au găsit metode de a păcăli legea, în Adjud nu s-a redeschis pentru că nu avea clienți mulți atunci când funcționa.
La Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului din Adjud nu s-au înregistrat cazuri de persoane intoxicate cu plante etnobotanice până acum. „Slavă Domnului, nu am întâmpinat cazuri de intoxicații cu droguri, până acum. Sperăm să nu ne confruntăm nici în viitor cu așa ceva, deoarece nu este ușor pentru noi să vedem tineri care își fac singuri rău”, spun medicii din cadrul UPU Adjud.
Adjudenii speră să nu se deschidă în municipiu astfel de magazine pentru că ar tulbura liniștea. „Chiar și acum sunt tot felul de oameni periculoși pe străzi, dacă mai au de unde să cumpere și substanțele acelea, care am înțeles că îți iau mințile, va fi mai rău. Dacă nu mai judecă, tinerii pot face multe nenorociri”, este de părere o adjudeancă de 40 ani.
Ceea ce trebuie luat în considerare de către adolescenți, e faptul că etnobotanicele consumate în exces pot induce starea de comă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?