Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Robert De Niro şi Michelle Pfeiffer, într-o nouă comedie romantică


Celebrii actori Robert De Niro și Michelle Pfeiffer ar putea juca împreună în filmul „New Year’s Eve”, o comedie romantică regizată de Garry Marshall. Actorii Hilary Swank și Ashton Kutcher au șanse mari să joace și ei în acest film. Acest proiect cinematografic, produs de New Line, spune povestea unui grup de locuitori ai orașului New York și a relațiilor acestora în apropierea sărbătorii de Anul Nou. Robert De Niro va interpreta rolul unui bărbat cinic aflat pe patul de moarte într-un spital, Michelle Pfeiffer va interpreta rolul unei secretare frustrate care ia decizia de a-și îndeplini niște planuri mai vechi, iar Hilary Swank ar trebui să joace rolul producătoarei de televiziune care realizează celebrul show din Times Square din noaptea de Revelion. Ashton Kutcher ar urma să interpreteze rolul unui bărbat care urăște toate festivitățile și tradițiile legate de noaptea de Revelion. Filmările vor debuta la mijlocul lunii decembrie, la New York. Robert De Niro, care a putut fi văzut recent pe marile ecrane în „Machete”, va reveni în sălile de cinematograf pe 22 decembrie, odată cu lansarea filmului „Little Fockers”, cel mai recent lungmetraj din franciza „Un socru de coșmar”. Cel mai important rol recent din cariera actriței Michelle Pfeiffer a fost cel din musicalul „Hairspray”, pus în scenă în 2007. Hilary Swank poate fi văzută în drama „Conviction”, iar Ashton Kutcher a colaborat cu regizorul Garry Marshall la comedia „Valentine’s Day”, lansată în luna februarie și care a avut încasări de peste 200 de milioane de dolari pe plan mondial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?