Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Directorul de la Tineret şi Sport, Adrian Baciu, a lovit un pieton


Adrian Baciu, directorul Direcției Județene pentru Tineret și Sport a accidentat grav un bărbat, pe o trecere de pietoni din Odobești. Accidentul s-a produs sâmbătă după-amiază, la ora 15.05. În timp ce se afla la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, Baciu a efectuat un viraj la stânga fără să îl vadă pe Petrică Găină, de 49 de ani, din Odobești, care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni. În urma impactului, bărbatul s-a ales cu răni grave și a fost preluat imediat de un echipaj de la ambulanță și transportat la Spitalul de Urgență „Sfântul Pantelimon”, din Focșani pentru investigații suplimentare și pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea, subinspector Cătălina Olteanu, accidentul s-a produs din cauza neacordării de prioritate. „La efectuarea unui viraj la stânga, șoferul nu i-a acordat prioritate de trecere unui bărbat care traversa strada pe marcajul pietonal. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pietonului. Cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul după care se vor lua măsurile care se impun”, a spus subinspector Cătălina Olteanu de la biroul de presă al IPJ Vrancea. Polițiștii au întocmit dosar penal pe numele lui Baciu pentru vătămare corporală din culpă și   i-au reținut permisul de conducere până la finalizarea cercetărilor. Totuși, directorul a primit o dovadă de circulație. În funcție de starea victimei și de numărul de zile de îngrijiri medicale necesare victimei pentru refacere se va face și încadrarea juridică a  faptei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?