Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636
Ediția: Miercuri 29 Mai 2024. Nr. 6636

Demi Moore şi Ashton Kutcher combat sclavia


Actorii americani Demi Moore și Ashton Kutcher s-au alăturat joi Biroului ONU însărcinat cu combaterea drogurilor și a criminalității pentru a lansa un Fond de ajutorare a victimelor traficului cu ființe umane – femei și copii care sunt înrolați cu forța în comerțul sexual, relatează AFP. Banii strânși de Fondul ONU vor fi folosiți pentru a furniza un sprijin legal persoanelor exploatate și a le ajuta să-și refacă viața.
Cuplul de actori a denunțat ceea ce a numit ‘micul secret murdar’ al femeilor silite să se prostitueze pe internet, lucru pe care Demi Moore l-a considerat o formă de ‘sclavagism a timpurilor moderne’. Kutcher a adăugat că dorește ca internetul să nu mai fie locul unui astfel de trafic, precizând că trei sferturi din plățile implicate în traficul de femei și copii, estimate la 32 de miliarde de dolari pe an, se fac pe internet. Există o prostituție care se negociază ‘în spatele porților închise ale internetului. În spatele acestor porți închise, poți să cumperi pe internet și să ai impresia că rămâi complet anonim. Adevărul despre acest tip de sclavie este un secret murdar. Se întâmplă peste tot, chiar sub ochii noștri și noi suntem indiferenți’, a adăugat Kutcher. Demi Moore a a arătat că ea și Ashton Kutcher s-au hotărât să facă o campanie împotriva traficului, fie sclavie sexuală, fie sclavie obișnuită, după o vizită în Cambodgia, acum doi ani, când au văzut fetițe care nu aveau nici măcar cinci ani și care erau silite să se prostitueze. ‘Pur și simplu nu putem rămâne indiferenți, fără să facem nimic’, a spus actrița. Prin intermediul fundației ‘Demi și Ashton’, cei doi au lansat o inițiativă, în colaborare cu Twitter, Google, Facebook și Microsoft, pentru a încerca să împiedice traficul online. Demi Moore a precizat că tehnologia permite anchetatorilor să-i identifice pe cei care cumpără sex online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?