Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617
Luni 6 Mai 2024. Nr. 6617

Etnobotanicele se vor vinde doar ziua


Consilierii locali focșăneni vor să impună un program de funcționare mai strict pentru magazinele care vând produse etnobotanice. Zece consilieri locali au inițiat un proiect de hotărâre pentru ședința ordinară de Consiliu Local de marți, 26 octombrie, privind instituirea unui program de la 8.00 la 18.00 pentru magazinele care comercializează aceste plante. Viceprimarul Bogdan Matișan a explicat că este o inițiativă prin care se dorește atât reglementarea funcționării acestor magazine cât și protejarea tinerilor.
„Legiuitorul nu a reușit să scoată de pe piață aceste plante care dăunează tinerilor. După ce s-a întocmit o listă cu plantele dăunătoare, s-au găsit subterfugii și aceste magazine au apărut din nou. De obicei, aceste produse se vând noaptea, iar noi încercăm să modificăm programul, să le dăm posibilitatea celor de la poliție  să-i oblige să le închidă. Eu aș vrea ca aceste magazine să funcționeze numai în afara orașului. Poate prin această hotărâre îi vom determina să iasă în afara orașului”, ne-a declarat viceprimarul PSD, Bogdan Matișan.
Pe ordinea de zi a ședinței de marți se află 40 proiecte de hotărâri, majoritatea inițiate de primarul Decebal Bacinschi. Principalele proiecte sunt pentru alocarea din bugetul local a 90 de mii de lei pentru organizarea sărbătorilor de iarnă, aprobarea listei nominale cu persoanele cărora li se repartizează locuințe pentru tineri destinate închirierii dar și aprobarea transmiterii fără plată a 169.260 acțiuni nominative reprezentând 60,66% din acțiunile deținute de municipiul Focșani în capitalul social al CUP Focșani către Județul Vrancea. Va fi discutată vânzarea cabinetelor medicale și stabilirea unei comisii pentru acest lucru. Un alt proiect de hotărâre se referă la stabilirea taxei pentru ocuparea terenului din Bazar-Obor, în zilele de luni, marți, joi, vineri și sâmbătă, de către mașinile nevândute în zilele de miercuri și duminică. De asemenea, un alt proiect de hotărâre se referă la desemnarea mandatarului Consiliului Local la SC CUP Salubritate Focșani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?