Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Infirmiera va fi înmormântată la Dărâmaţi


Trupul neînsuflețit al Maricicăi Hăhăianu, asistenta care a murit într-un spital din Roma, după ce a fost bătută de un italian, va fi adus, la finele acestei săptămâni, acasă. Ea va fi înmormântată în satul Dărâmați, lângă Râmnicu Sărat. Maricica Hăhăianu s-a născut în Lăstuni, comuna Dumitrești, fiind crescută de niște rude apropiate din comuna Topliceni, județul Buzău.

Maricica Hăhăianu a murit sâmbăta trecută, chiar în ziua în care ar fi trebuit să împlinească 33 de ani, după ce medicii au oprit aparatele care o țineau în viață. Creierul ei nu mai funcționa din cauza unei leziuni masive a trunchiului cerebral. Femeia a fost lovită, pe 8 octombrie, cu un pumn în figură de un italian de 20 de ani, Alessio Burtone, într-o stație de metrou. Forța loviturii a trântit-o cu capul de pavaj. Potrivit presei din Italia, căzătura i-a provocat leziuni irecuperabile ale trunchiului cerebral și un hematom pe creier.
Vecinii de la Râmnicu Sărat, acolo unde locuia asistenta, au rămas înmărmuriți la auzul veștii că femeia lovită de italian este chiar de la ei din bloc. Toți spun că a fost o fată deosebită, dar soarta i-a fost una potrivnică. „Era o fată de excepție. O cunosc de când s-a mutat la noi în bloc. Nu am cuvinte să pot spune cât de treabă era. Toată lumea o cunoștea. Nu a vrut să mai plece în Italia și dorea să își facă un rost aici. Am înțeles că soțul ei a insistat foarte mult să se întoarcă în Italia”, a declarat Irina Åžerban.
 „O cunosc demult. A fost vecină de sat cu mine. Eu sunt din Motnău, iar ea din Lăstuni, comuna Dumitrești. A fost necăjită, dar foarte de treabă. Păcat de ea, săraca, că a murit acolo, departe de casă. A fost în vară acasă și nu a vrut să mai plece în Italia. Soțul a fost cel care a obligat-o, într-un fel, să meargă din nou la muncă acolo. Nenorocitul ăla care a omorât-o să primească închisoare pe viață”, a spus Ioana Mateevici.
Colegii de la Clinica Sante din Râmnicu Sărat, unde asistenta a lucrat o perioadă de timp, au numai cuvinte de laudă la adresa ei. „Era o fată extraordinară. Nu voia să mai meargă în Italia. Își dorea cu ardoare să rămână în țară, să lucreze ca asistent me-dical, să stea împreună cu băiețelul și să aibă o viață liniștită. Era o persoană deosebită, care își făcea treaba cât se poate de profesionist. Vorbea deosebit de frumos cu pacienții și era foarte devotată muncii pe care o făcea. Am rămas uimiți când am aflat că ea este. Cel vinovat să fie pedepsit foarte aspru”, a declarat Iuliana Torcaru, de la Clinica Sante din Râmnicu Sărat.
Mama soacră plânge
tot timpul

Foarte afectată de moartea asistentei Maricica Hăhăianu este chiar soacra ei. Rodica Fodoroiu plânge neîncetat de când a aflat că „fata ei” a murit. „A fost, o să fie și va rămâne în sufletul meu câte zile voi trăi, fata mea și nu noră. Am aflat de la băiatul meu, care m-a sunat din Italia. Va fi adusă în casa lor, iar rudele vor veni la priveghi aici. Va fi înmormântată la Dărâmați, acolo unde mai avem niște rude. Băiatul va fi crescut de mine. Îmi este drag ca lumina ochilor și nu pot să îl las pe drumuri. Ucigașul să primească pedeapsă pe viață ! Eu viață la fata mea nu pot să-i mai dau, acum singura noastră spe-ranță este copilul. Pentru el să plătească italianul un ajutor pentru toată viața”, a declarat Rodica Fodoroiu.
Având parcă o premoniție, femeia a păstrat ultimul mesaj pe care l-a primit de la Maricica, pe care îl citește tot timpul… și plânge.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?