Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

Judecătorii nu protestează


În timp ce magistrații Curții de Apel Galați, instanță în a cărei circumscripție se află și Tribunalul Vrancea, amenință cu reluarea protestelor din septembrie 2009, în cazul în care legislativul nu va ține cont de punctele de vedere ale AMR și UNJR asupra Legii salarizării unitare, Legii privind răspunderea magistraților și Legii privind preluarea bugetului instanțelor de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanțele din Vrancea sunt în așteptare. Până la această dată nu s-a întrunit Adunarea Generală a Judecătorilor și nici nu sunt solicitări în acest sens. „Adunarea Generală a Judecătorilor poate fi convocată conform articolului 50 din Legea numărul 304/2004 privind organizarea judiciară, de către președintele instanței, la solicitarea unei treimi din numărul judecătorilor care fac parte din aceasta sau de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii ori colegiul de condu-cere al instanței. Până în acest moment, nu există nicio solicitare din partea celor care pot cere convocarea adunării generale pentru a se organiza o asemenea ședință”, a precizat Carmen Danțiș, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?