Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Duminică 2 iunie 2024. Nr. 6639

Pericol în trafic, de tânăr!


Un tânăr de 20 de ani, din Focșani este cercetat pentru mai multe infracțiuni comise în trafic. Băiatul, care se afla la volanul unei mașini cu mulți cai putere, respectiv un Audi A8, pe strada Războieni din Focșani, a avariat trei mașini parcate pe aceeași stradă. Alexandru Adrian M. nu a pierdut controlul asupra volanului așa…pur și simplu ci din cauza alcoolului pe care îl consumase. Mai mult, polițiștii au constatat cu stupoare că „șoferul” de ocazie nu avea nici permis de conducere. În urma testării cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o alcoolemie de 0,52 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Alexandru Adrian M., a fost dus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei iar cercetările în acest caz sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani. El este cer-cetat pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, conducere fără permis dar și pentru că a avariat cele trei mașini parcate regulamentar pe marginea străzii. Polițiștii focșăneni i-au recuperat și geanta unei femei, furată din holul apartamentului. Veronica K. a sesizat Poliția municipiului Focșani cu privire la faptul că o persoană necunoscută i-a sustras poșeta din holul apartamentului. Oamenii legii au constatat că aspectele sesizate se confirmă iar în urma verificărilor a fost identificat și autorul. S-a stabilit că cel care și-a permis să intre în casa femeii este chiar un vecin al acesteia, respectiv Cosmin M. Bunurile au fost recuperate și înapoiate părții vătămate, iar suspectul este cercetat de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale. Cele două infracțiuni au fost constatate în timpul unor activități desfășurate de polițiștii focșăneni pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică necesar desfășurării normale a activității economice și social-cultu-rale. În perioada 4-10 octombrie au fost organizate cinci acțiuni, în timpul cărora s-au efectuat opt percheziții domiciliare și au fost depistați patru copii plecați de acasă. De asemenea, 12 persoane sunt cercetate de oamenii legii. În cele șase zile au fost aplicate și 54 de sancțiuni contravenționale pentru diferite abateri.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?