Inspectoratul pentru Situații de Urgență și-ar putea îmbunătăți tehnica de intervenție în prima jumătate a anului 2011.
Anul viitor, ISU Vrancea ar trebui să primească șase autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și două ambulanțe de prim-ajutor, toate noi. Dacă într-adevăr acestea vor intra în posesia Inspectoratului, asta nu înseamnă că unitatea nu mai are nevoie și de alte mașini de intervenție.
Potrivit inspectorului șef al ISU Vrancea, locotenent colonel Flaviu Chiscop, dacă vin cele șase autospeciale, una dintre acestea ar completa un deficit, iar alte trei ar înlocui tot atâtea autospeciale care în acest moment sunt în comodat la ISU. Doar două dintre cele șase mașini ar fi în plus și le vor înlocui pe cele vechi. Cele înlocuite nu vor fi vândute la fier vechi, ci vor fi redistribuite sau rămân în rezerva operativă a Inspectoratului, ca în cazul în care o mașină se strică aceasta să poată fi înlocuită.
Pompierii au nevoie ca de aer și de o autospecială de lucru și salvare de la înălțimi, cea cu care lucrează acum fiind foarte veche. Inspectorul șef al ISU a precizat că se discută, la nivel național, pentru ca o astfel de autospecială să poată fi achizițio-nată prin intermediul programului operațional regional.