Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622
Ediția: Luni 13 Mai 2024. Nr. 6622

Ziua Educaţiei, sărbătorită prin muncă


Profesorii adjudeni au sărbătorit Ziua Educației prin muncă. Ei au venit ca de obicei la instituția unde predau și au susținut cursurile, conform programei școlare. Ieri, mii de profesori din țară și-au manifestat nemulțumirile față de noile reglementări ale guvernului prin grevă. La Adjud însă, a fost liniște. Atât la Liceul „Emil Botta”, cât și la Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” programul s-a desfășurat normal, profesorii fiind prezenți la ore. „Am făcut toate orele pe care le aveam în orar, fără a lipsi vreun profesor. Nu au fost activități speciale”, a declarat Costel, elev al Liceului „Emil Botta”. Excepție nu au făcut nici școlile generale cu clasele I-IV din Adjud, care au avut programul obișnuit și nu au realizat activități pentru a serba Ziua Educației. „Astăzi am avut program normal, fără grevă, nimic nu a perturbat orele de curs”, a precizat directoarea Åžcolii cu clasele  I-IV „Mihail Armencea” din Adjud.
Chiar dacă profesorii adjudeni sunt nemulțumiți de condițiile nefavorabile de muncă, de scăderile salariale și de decăderea instituției școlare, nu au ales să oprească cursurile pentru a nu fi afectați elevii. Profesorii și-au pierdut speranța în ceea ce privește revenirea sistemului educațional din România și acordarea de către guvernanți a respectului cuvenit atât pentru anii de studiu în universități, cât și pentru munca depusă în educarea tinerilor.
În opinia cadrelor didactice din Adjud, organizarea unei greve prin stoparea orelor de curs i-ar fi afectat tot pe ei, deoarece ar fi fost nevoiți să recupereze orele pierdute în timpul lor liber, fără plată. Cea mai gravă consecință a unei greve, în opinia profesorilor, este o nouă scădere salarială, care ar fi devastatoare pentru ei, întrucât au salariile mici. „Nu avea rost realizarea unei greve, cu atât mai puțin a unor activități pentru sărbătorirea Zilei Mondiale a Educației, pentru că noi nu avem educație, ci haos. Sunt unii profesori care au salariul cât un lucrător la salubritate, chiar mai puțin, ceea ce este inadmisibil. Greva nu va rezolva problemele din sistemul educațional, deoarece pe cei de la conducerea țării nu-i interesează și nu sunt preocupați de ceea ce ne afectează pe noi, profesorii”,  a declarat un cadru didactic din munici-piul Adjud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?