Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

A venit şi prima victorie în Liga I de futsal


Echipa de futsal CSM 2007 Focșani a câștigat luni seara primele trei puncte în cadrul Ligii I, după ce a reușit să se impună, 7-4 (2-1) în partida disputată pe terenul echipei KSE Tg. Secuiesc în cadrul etapei a treia a Ligii I de futsal. Focșănenii au abordat acest meci doar cu gândul la victorie și nu au mai greșit ca în primele două etape. „Este o victorie pe care o meritam deoarece am condus ostilitățile pe toată durata partidei. Pe final, am fi putut marca mai multe goluri deoarece gazdele au decis să scoată portarul și să folosească în locul acestuia un jucător de câmp, dar imprecizia la finalizare ne-a costat. Am fost conduși cu 1-0, am reușit să intrăm la pauză în avantaj, am fost egalați iarăși, apoi ne-am desprins la 4-2. Cu un minut înainte de final, am condus cu 5-4 și, cu atenție, am marcat golurile desprinderii. Îi felicit pe jucători pentru dăruire și pentru că au respectat cerințele acestui joc și sper ca această victorie să ne ofere o ambiție mai mare pentru următoarele jocuri”, ne-a declarat antrenorul Petrache Gurguiatu. Reușitele focșănenilor au fost marcate de Elvis Ilaș -3, Daniel Burcăcel-2, Cătălin Curteanu și Marius Pătrașcu, câte un gol. Focșănenii au evoluat cu: Borș, Săraru, Curteanu, Chivu, Toader, Pătrașcu, Ilaș, Munteanu, Ad. Olteanu și Burcăcel. Pe banca de rezerve a mai luat loc portarul de re-zervă Ivanciu, iar Sorin Popa nu a putut evolua din cauza unei accidentări. Etapa viitoare (sâmbătă, 9 octombrie, ora 18.00), CSM 2007 Focșani va evolua acasă împotriva echipei Spicom Sf. Gheorghe.

Rezultatele etapei a treia:
Rezultatele etapei: KSE Tg. Secuiesc – CSM 2007 Focșani 4-7,
Univ. Alexandria – Cityus Tg. Mureș 1-8,
United Galați – Inter Teliu Brașov 17-1,
Concordia Chiajna – ACS Od. Secuiesc 2-3,
Clujana Cluj Napoca – Spicom Sf. Gheorghe 3-6.

Etapa viitoare:
CSM 2007 Focșani – Spicom Sf. Gheorghe (sâmbătă, 9 octombrie, ora 18.00),
ACS Od. Secuiesc – Clujana Cluj Napoca,
Inter Teliu Brașov – Concordia Chiajna,
Cityus Tg. Mureș – United Galați,
KSE Tg. Secuiesc – Univ. Alexandria.

Clasamentul Ligii I la futsal
1. Cityus Tg. Mureș    3    3    0    0    28-4    9p
2. United Galați    3    3    0    0    29-8    9p
3. Spicom Sf. Gheorghe    3    2    0    1    14-11    6p
4. Clujana Cluj Napoca    3    1    1    1    10-11    4p
5. Univ. Alexandria    2    1    0    1    23-16    3p
6. KSE TG. Secuiesc    3    1    0    2    19-20    3p
7. ACS Od. Secuiesc    2    1    0    1    5-8    3p
8. CSM 2007 Focșani    3    1    0    2    9-18    3p
9. Concordia Chiajna    3    0    1    2    7-9    1p
10. Inter Teliu Brașov    3    0    0    3    12-51    0p.   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?