Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Duminică 19 Mai 2024. Nr. 6627

Şcoala se dărâmă peste elevi


Mai mulți elevi de la Åžcoala din Urechești au trăit clipe de coșmar, ieri, după ce tavanul clasei în care învață a început să cedeze chiar sub privirile lor. Totul s-a petrecut ieri dimineață, la orele 8.50, când elevii mâncau.

Bucăți mari din tavan au început să cadă din senin, spre dispe-rarea copiilor, care au abandonat mâncarea și ghiozdanele și au fugit din clasă. Unii dintre copii au mers la directorul unității de învățământ pentru a anunța incidentul, în vreme ce alții au așteptat speriați ca cineva să-i invite într-o clasă unde tavanul să nu cedeze subit. Nici nu este de mirare că acest incident, extrem de grav de altfel, s-a produs. De mirare este că s-a produs abia ieri și nu mai demult. Copiii povestesc că au văzut cum un coleg de-al lor a fost la un pas de a fi lovit de bucățile desprinse din tavan. Elevii susțin că au alertat de îndată cadrele didactice, însă acestea nu au putut face nimic pentru a rezolva problema. „Eram în pauză, în clasă, când am auzit o pocnitură și am văzut că a căzut tavanul. Ne-am speriat și am ieșit în grabă toată clasa pe hol, unde i-am spus doamnei directoare pățania. Noroc că nu a fost colegul nostru în bancă, pentru că i-ar fi căzut în cap tavanul”, a spus Oana Buruiană, elevă în clasa a VII-a la Åžcoala din Urechești. „Eram în bancă, mâncam, și numai ce am văzut cum a căzut în spatele meu. Nu am mai putut mânca,  m-am speriat și am ieșit pe hol”, a spus Florin Chivu, din aceeași clasă.

Åžcoala veche de peste un secol

O parte din clădirea Åžcolii din Urechești a fost construită în anul 1890, iar o altă parte zeci de ani mai târziu, prin 1962. De atunci și până acum, au trecut 120 de ani, timp în care clădirea nu a fost consolidată niciodată. Au trecut decenii, timp în care nu s-a mai investit nici măcar un leu pentru efectuarea unor lucrări de consolidare, deși numărul elevilor care au învățat sau învață carte la Åžcoala din Urechești este foarte mare. Numai în anul școlar 2010 – 2011 sunt înscriși la Åžcoala din Urechești 220 de copii. Din păcate pentru ei și pentru generațiile ce au trecut, condițiile oferite sunt de-a dreptul deplorabile. Pereții școlii, care stau să cadă din clipă în clipă, sunt îmbibați de igrasie. Clădirea în care funcționează școala nu are temelie solidă din beton, ci din cărămidă, iar apa se infiltrează foarte ușor prin pereți, degradându-i tot mai mult.

Reabilitare… fără bani

În 2008, unitatea de învățământ a intrat într-un proiect de reabilitare, iar valoarea totală a lucrării se ridică la 1.500.000 lei. Guvernul României a aprobat, printr-o ordonanță, doar suma de 110.000 lei pentru lucrări de reabilitare. Banii au ajuns însă doar pentru înlocuirea tâmplăriei vechi cu o alta de aluminiu. De asemenea,  au fost schimbate și ușile la clase, care erau foarte vechi. Alți 40.000 lei au mai fost virați în conturile Åžcolii de către Ministerul Educației anul trecut. Banii au acoperit o parte din cheltuielile aferente înlocuirii ferestrelor, dar au ajutat și la efectuarea unor lucrări de săpare pentru turnarea temeliei grupului sanitar. Problemele unității de învățământ nu sunt însă rezolvate, așa că elevii din Urechești sunt nevoiți să învețe cu teama că în orice clipă, clădirea veche va ceda și odată cu ea, îi va înghiți și pe ei sub dărâmături. „Åžcoala este foarte veche. Într-adevăr, părinții sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă, deoarece li s-a promis de mai bine de doi-trei ani că unitatea se reabilitează. Acum s-a întâmplat să cadă o parte din tavan. Inițial am crezut că a plouat, dar anual s-a încărcat, iar acum a cedat. Primarul intervine mereu pe la Inspectoratul Åžcolar, dar se alege doar cu promisiuni. Ne-a mai căzut o porțiune din tencuială dar spre exterior. Asta s-a întâmplat astă vară, când au fost ploile”, a declarat Silvia Perișan, directorul Åžcolii din Urechești.

Promisiuni deșarte

Reprezentanții Primăriei Urechești susțin că fac demersuri în permanență pentru ca școala din centrul comunei să fie reabilitată cât mai repede. Toate solicitările lor se lovesc, de cele mai multe ori, de un refuz sec al reprezentanților Inspectoratului Åžcolar Județean. Primarul Vasile Danțiș susține, cu dezamăgire, că în lipsă de răspunsuri ferme, șefii din învățământul vrâncean nu fac altceva decât să facă promisiuni, pe care cel mai probabil nu le vor putea onora prea curând. Edilul se teme că școala veche de peste un secol se va dărâma peste elevi, mai ales în eventualitatea unui cutremur. „Îmi este teamă să nu se dărâme peste copii și nu vorbesc de cutremur. Aici deja a început să cadă tencuiala și pereții exteriori se exfoliază. Partea care a fost construită înainte de 1900 nu are fundație din beton, este fundație de cărămidă, unde pătrunde cu ușurință apa, care degradează și mai mult construcția. Am ridicat de multe ori problema la Inspectoratul Åžcolar să se aloce bani și pentru școala de centru din comună, întrucât se află la 15 km de reședința județului, iar în alte părți s-au reabilitat și s-au închis școlile”, a declarat Vasile Danțiș, primarul comunei Urechești.
 
***
Ca un paradox, Ministerul Educației a alocat bani pentru reabilitarea unor școli ce ulterior au fost închise din lipsă de elevi. Ministrul portocaliu al Educației a considerat că ar fi potrivit să pună lacătele pe 5 unități de învățământ unde s-au investit milioane de lei pentru reabilitări capitale. Astfel, în localitatea Titila, din comuna Andreiașu, statul a investit în lucrări de reabilitare suma de 195.000 lei. Pentru că acolo mai erau doar 7 elevi, ulterior școala a fost închisă. De cealaltă parte, 72 de școli din județ au mare nevoie de bani pentru finalizarea lucrărilor. Cum Ministerul nu a virat niciun leu pentru finalizarea construcțiilor, elevii sunt nevoiți să vină la școală pentru a învăța carte în niște condiții mai mult decât mizere, înghesuiți ori învățând în schimburi pentru a acoperi, astfel, incompetența mi-nistrului democrat – liberal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?