Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Satele Vrancei, din nou pustii


Satele Vrancei au rămas pustii. Vrâncenii veniți în țară pentru a-și petrece concediile au pus lacătele pe ușile caselor și au plecat înapoi, la muncă peste hotare. În majoritatea localităților, animate până mai ieri, au rămas acum doar bătrânii și copiii, care așteaptă cu nerăbdare să mai treacă un an până îi vor revedea din nou pe cei dragi. Pe ulițele prăfuite ale satelor vuie acum doar vântul… „Iar nu mai este nimeni prin sat. Doar bătrâni și câțiva copii. Până mai ieri era mare agitație, numai mașini, se auzea muzică de peste tot, la fiecare poartă vedeai cel puțin un om muncind, acum nu mai e nimic. Mergi pe stradă și abia dacă te întâlnești cu două, trei persoane. Este greu, mai ales pentru noi, ăștia bătrâni, că stăm singuri”, spun bătrânii.

Satele Vrancei au rămas aproape pustii, după ce vrâncenii care muncesc în străinătate au luat, din nou, drumul pribegiei. Forfota din luna august s-a transformat acum într-o liniște apăsătoare, mai ales pentru copii și bătrâni, care au rămas din nou singuri. În urmă cu o lună, mașinile luxoase invadaseră comunele județului. Rar vedeai o poartă la care să nu fie oprită o mașină cu numere de Torino, Roma sau Civita. Au venit acasă, dar nu s-au odihnit. Vrâncenii au muncit din zori și până în seară la vilele luxoase pe care și le-au ridicat cu banii strânși în străinătate în timpul anului. Timp de o lună, în mai toate satele vrâncene, „stranierii” au lucrat de zor. De data aceasta pentru ei. Casele mai vechi au fost consolidate și renovate, în timp ce unele imobile bătrânești au căzut sub buldozere și, pe locul rămas viran, au fost ridicate vile semețe. Nu au apucat să le termine, unii pentru că nu au avut banii necesari, alții pentru că au terminat concediul.
La sfârșitul lunii august, ei au pus lacătele pe ușile caselor și au luat din nou calea străinătății, acolo unde sunt așteptați de patroni. Ce a rămas nefăcut, vor face la anul. „Trebuie să plecăm înapoi pentru că deja suntem în întârziere. Trebuia să fiu acolo la 1 septembrie și am mai amânat plecarea până pe 5 septembrie, pentru că nu terminasem treaba. Mai am de lucru la casă, dar a rămas pentru vara care vine. Noi spunem că venim în concediu, dar muncim pe rupte pentru că nu putem face tot ce avem într-o lună. Acolo muncim, aici muncim și așa trece viața, dar asta este situația și dacă aici nu putem face nimic, mergem acolo unde putem. Nu este plăcut când plecăm, dar nu avem altă soluție. Lăsăm în urmă părinți bătrâni, care au nevoie de noi, copii, rude… dar asta este situația”, ne-a declarat Åžtefan, din Bârsești. Cei rămași acasă nu se împacă deloc cu ideea plecării, mai ales bătrânii, care spun că au rămas fără niciun sprijin și că până la anul, în august, este cale lungă. „Iar nu mai este nimeni prin sat. Doar bătrâni și câțiva copii. Până mai ieri era mare agitație, numai mașini, se auzea muzică de peste tot, la fiecare poartă vedeai cel puțin un om muncind, acum nu mai e nimic. Mergi pe stradă și abia dacă te întâlnești cu două, trei persoane. Este greu, mai ales pentru noi, ăștia bătrâni, că stăm singuri. Eu îi înțeleg că trebuie să plece, pentru că dacă stau aici nu au de nici unele, dar pentru noi este foarte greu. Este tare bine când vin acasă și foarte rău când pleacă, dar nu avem încotro”, a precizat bunica Ioana, din Negrilești.

Încă un an de singurătate…

Cei rămași acasă, să aibă grijă de bunurile „stranierilor”, mai au de așteptat încă un an până când îi vor revedea, din nou, pe cei dragi. Pentru ei, perioada este foarte lungă. „Până la anu’ când or mai veni, pot să și mor. Am 70 de ani, cât să mai tră-iesc? Stau și singură, că nu pot să-i țin acasă. Dacă i-aș putea întreține, eu nu i-aș mai lăsa să plece, dar cum tot ei îmi dau mie, nu am ce să fac. Tot ce îmi doresc este să-i văd înainte să mor, în rest pot spune că mi-am trăit viața, acum e rândul lor. Lasă-i să plece dacă acolo le este mai bine. Bine măcar că au lăsat copiii acasă și mai am cu cine să mă iau, să mai uit de bătrânețe. Dacă luau și nepoții cu ei, atunci ar fi fost și mai greu. Ne rugăm la Dumnezeu să ne țină sănătoși și să ne revedem la anul”, a încheiat tanti Ileana, din Dumitrești.
Cei care își plâng durerea în suflet sunt copiii, care rămân în țară pentru a învăța carte. De cele mai multe ori, părinții nu-și permit să-i ia cu ei din cauza dificultăților financiare. Dorul de părinți și mai ales singurătatea în care se cufundă unii dintre copii, îi împing de multe ori spre gesturi extreme. Nu de puține ori, rămași fără cele mai iubite persoane, unii copii și-au pus capăt zilelor sau au început să consume droguri și băutură. „Am fost foarte fericit când mi-au venit părinții acasă. Am fost plecat cu ei la mare și în alte călătorii prin țară. Acum îmi pare rău că am rămas din nou singur, doar cu bunica. Mai am o soră mai mică, însă cel mai bine e cu părinții acasă. O să îmi fie tare dor de ei, chiar dacă vorbesc la telefon mai mereu. M-am obișnuit aici în țară, la școală și nu vreau în Italia. O să am de așteptat, că nu vin acasă de Crăciun, ci tocmai la anu’, în august”, a spus Mihai, elev în clasa a IV-a, la Bordești.

„Este foame mare”

Venirea acasă, chiar și pentru o lună, a celor care muncesc în străinătate, a însemnat câștiguri și pentru comercianții din localitățile vrâncene. Dacă până la 1 august vânzările ma-gazinelor și ale cârciumelor din satele „stranierilor” șchiopătau, în august s-a observat o creștere importantă a numărului de clienți. „Am avut vânzări mai mari în perioada în care au fost italienii acasă. Aveau bani și își permiteau să cumpere lucruri de calitate, chiar dacă aveau prețul mai ridicat. Bătrânii de la noi nu prea fac vânzare. Se limitează la o pâine, o sticlă de suc, iar cei care fumează cumpără și țigări. Era bine și pentru noi și pentru ei, că aveau ce le trebuie aproape de casă. Acum o să fie un pic mai greu, iar vânzările o să scadă”, a spus Camelia, vânzătoare la un ma-gazin din Cândești. Până la anul, satele vor fi pustii, mai ales cele din zona de munte, unde cel puțin 70% dintre locuitori sunt plecați peste hotare. Acum, rar mai vezi pe câte cineva pe ulițele satului. „De la noi din comună sunt plecate în străinătate peste 500 de persoane. Dintre acestea, au venit în țară în august cam 15%. Cât au stat aici, o lună, a fost o atmosferă de zile mari. Simțeai cu adevărat că localitatea trăiește din plin. Acum, după plecarea lor, atmosfera este una tristă. Nu mai vezi mișcare pe ulițele satelor. Oamenii pleacă din cauza situației financiare. Este foame mare la acest moment la noi, nu doar în județ, ci și în țară”, a declarat Costică Hârșu, primarul comunei Bârsești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?