Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Oprea, prefectul ilegal


Pedelistul Ion Oprea ocupă nelegal funcția de prefect al județului Vrancea, cu complicitatea directă a premierului Emil Boc, încă din data de 2 aprilie 2010. Toate hotărârile și deciziile luate de acesta începând cu 2 aprilie și până în prezent sunt considerate nelegale și lovite de nulitate absolută. Vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, a afirmat că organizația PSD Vrancea va depune plângere în instanță împotriva prefectului nelegal, pedelistul Ion Oprea. Marian Oprișan a declarat că vinovat de această situație se face premierul Emil Boc, care va fi acuzat de abuz în serviciu, iar prefectul Ion Oprea va fi acuzat de uzurpare de calități oficiale.

Vicepreședintele PSD, Marian Oprișan, a declarat că Ion Oprea ocupă nelegal funcția de prefect al județului Vrancea, cu complicitatea directă a premierului Emil Boc, încă din data de 2 aprilie 2010. El a mai arătat că în aceeași situație se mai află prefecții din alte 18 județe. Astfel, Oprea și ceilalți 18 prefecți au fost numiți în funcție prin hotărâre de guvern în 2 octombrie 2009, în conformitate cu statutul funcționarilor publici, însă, în conformitate cu articolul 92 pe care se și bazează respectiva hotărâre de guvern, maximumul perioadei în care pot fi numiți temporar prefecții este de șase luni. „Cele șase luni au trecut la 2 aprilie 2010 și nimeni din Guvernul României, nici primul ministru Boc, niciun prefect din cei numiți în funcție nu au făcut niciun demers pentru a intra în legalitate și nici nu a fost emisă o altă hotărâre de guvern prin care să li se prelungească delegația, asta numai într-un mod excepțional așa cum prevede legea. În această situație suntem în poziția în care persoana responsabilă de numirea în funcție a prefecților, respectiv primul ministru Emil Boc, se face vinovată de săvârșirea unor fapte de natură penală sub forma unei infracțiuni de abuz în serviciu”, a afirmat vicepreședintele PSD, Marian Oprișan.

Uzurpare de calități oficiale

Liderul PSD a mai arătat că actele emise de prefectul pedelist Ion Oprea, după data de 2 aprilie și până în prezent, au caracter nelegal, ele fiind emise de persoane care nu mai puteau exercita funcția respectivă și care, practic, sunt în situația de uzurpare de calități oficiale. „Organizația PSD Vrancea va ataca în instanța de contencios administrativ toate actele emise de Ion Oprea care ocupă nelegal funcția de prefect al județului și vom face o plângere penală împotriva sa pentru exercitarea abuzivă a funcției pe care o deține ilegal. Același lucru se va întâmpla cu toți prefecții care ocupă ilegal funcția de reprezentant al guvernului în teritoriu”, a mai afirmat li-derul PSD și totodată președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. 

Nu mai poate reveni pe funcția de subprefect

Postul de prefect al județului trebuia să fie ocupat printr-un concurs anunțat de Agenția Națională a Funcționarilor Publici pentru data de 13 octombrie 2009. Deoarece printre cei care și-au depus dosarele s-au aflat și persoane neagreate de pedeliști, concursul a fost amânat de ANFP dar nici primul ministru nu a emis un ordin nou de promovare temporară a pedelistului Oprea în funcția de prefect.
Teoretic, începând cu data de 2 aprilie, Oprea ar fi trebuit să se întoarcă pe funcția de subprefect, ceea ce nu s-a întâmplat. Ulterior, în urma restructurării unui post de subprefect, Ion Oprea nu mai poate reveni nici în această funcție iar singura sa calitate va fi de inspector guvernamental aflat la dispoziția primului ministru. Deși portocaliul Oprea susține că nu are niciun fel de problemă, fiind numit prefect „pe principiul mobi-lității” și nu temporar, în realitate, legislația în vigoare are prevederi clare chiar și pentru omul PDL-ului. Mai exact, orice funcționar public pentru a fi angajat trebuie să respecte prevederile Legii 188/1999, privind statutul funcționarului public, care arată negru pe alb că ocuparea unei funcții se face prin concurs, detașare sau transfer. Totodată, Ion Oprea nu putea fi transferat pe un post scos la concurs, așa cum a fost cazul postului de prefect al județului Vrancea. Din acest considerent, Oprea a fost detașat până la susținerea concursului, concurs care a fost suspendat de ANFP.

Mandat de prefect presărat cu ilegalități

Reamintim că, în perioada 2 aprilie 2010 și până în prezent, activitatea prefectului nelegal Ion Oprea a fost plină de ilegalități. Cel mai mare abuz este contestarea hotărârii Consiliului Județean Vrancea nr. 6 din 2010, prin care se repartizau peste 11 milioane lei către primăriile din Vrancea. Din cauza acestei decizii abuzive, timp de șase luni de la începerea anului bugetar 2010, primăriile vrâncene nu au putut folosi banii acordați pentru susținerea programelor de dezvoltare locală.
Deși Prefectura a pierdut în instanța de contencios administrativ, Ion Oprea a făcut recurs la Curtea de Apel Galați împotriva hotărârii magistraților vrânceni care au declarat legală repartizarea fondurilor destinate programelor de dezvoltare locală de către Consiliul Județean. Instanța de Contencios Administrativ a constatat că acțiunea Prefecturii nu este întemeiată și Consiliul Județean a repartizat conform legii fondurile pentru cofinanțarea programelor de dezvoltare locală derulate de primăriile vrâncene. Ulterior, la indicațiile șefilor de la partid din PDL, conducerea Prefecturii a acțio-nat în instanță Consiliul Județean și a blocat repartizarea fondurilor către primăriile vrâncene conduse de primari PSD și PNL. Adică a blocat activitatea la 64 din cele 73 de unități administrativ teritoriale. Acțiunea Prefecturii a reprezentat un abuz deoarece prefectul județului se pronunță exclusiv asupra legalității actelor administrative emise de unitățile administrativ-teritoriale și nu asupra oportunității acestor documente.

Au sabotat proiectele Consiliului Județean

Sub comanda aceluiași prefect portocaliu, finanțiștii vrânceni au pus la punct în 2010 cea mai mare escrocherie din ultimii 20 de ani prin care Ministerul Finanțelor Publice a tăiat 9 milioane de lei din contul Consiliului Județean și al primăriilor vrâncene. Banii au fost luați după ce nu au putut fi cheltuiți de Consiliul Județean din cauza procesului intentat de Instituția Prefectului, care a blocat bugetul administrației județene. Procesul a fost intentat în martie și abia la sfârșitul lunii iulie, Prefectura a renunțat la plângere. Acesta este unul dintre motivele pentru care Consiliul Județean avea peste 4 milioane de lei în cont. Contul deschis la Trezorerie este supravegheat, iar finanțiștii știu oricând ce sume au intrat, proveniența lor și nu au scuze când spun că nu exista o evidență clară a fondurilor. Ulterior, când banii puteau fi alocați pentru plata facturilor la drumuri, pentru proiecte aflate în derulare și pentru cheltuielile necesare funcționării administrației județene, au fost „pasați” din trimestrul III în trimestrul IV.

Articolul precedent
Articolul următor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?