Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637
Ediția: Joi 30 Mai 2024. Nr. 6637

O româncă susţine că este soţia lui Leonardo DiCaprio şi îi poartă copilul


Leonardo DiCaprio a obținut un ordin de restricție, temporar, împotriva Liviei Bistriceanu – o femeie originară din România ce trăiește la Chicago – care pretinde că este soția actorului american și că îi poartă copilul. Judecătorul Carol Boas Goodson s-a pronunțat, miercuri, cu privire la ordinul de restricție împotriva Liviei Bistriceanu, de 41 de ani, din Chicago. Livia Bistriceanu trebuie să stea la cel puțin 91,44 metri (100 iarzi) distanță de actor, potrivit site-ului tmz.com. „Având în vedere acest comportament obsesiv și hărțuirea, sunt speriat de doamna Bistriceanu și simt că siguranța mea personală, precum și siguranța personală a celor din jurul meu, este în pericol”, a scris DiCaprio, în solicitarea sa adresată Curții Superioare din regiunea Los Angeles, citată de huffingtonpost.com. Cererea lui Leonardo DiCaprio către instanță a inclus declarații de la actor și de la echipa sa de securitate, potrivit cărora Livia Bistriceanu a călătorit de la Chicago la Los Angeles, de cel puțin două ori, încercând să-l întâlnească pe actorul american, la el acasă și la biroul lui. Ea a refuzat să părăsească proprietățile și a avut un comportament agresiv. Actorul a mai declarat: Livia Bistriceanu „a dorit în mod evident să aibă contact fizic cu mine, indiferent de consecințe”. DiCaprio a mai spus că nu s-a întâlnit niciodată cu Livia Bistriceanu, dar ea i-a trimis numeroase scrisori scrise de mână. Unele dintre scrisori au fost anexate la cererea actorului de ordin de restricție. Una dintre scrisori include salutul, „Dragul meu soț, Leo”, și conține afirmații ale lui Bistriceanu care crede că DiCaprio este tatăl copilului ei, Iisus. De asemenea, într-una dintre scrisori, citată de dailymail.co.uk, Livia Bistriceanu scrie: „Mi-ai scris cu doi ani în urmă că mă iubești și că nu iubești o altă femeie. Ai spus că o să vorbim curând, dar au trecut deja doi ani și încă nu vrei să vorbești cu mine. De ce?”. Într-o altă scrisoare, citată de aceeași sursă, femeia spune: „Vrei să fii cu mine în realitate și să fii tatăl lui Iisus? Å¢i-am explicat că eu nu pot să fiu cu cineva virtual. Trebuie să am un tată real pentru Iisus”.

***

Livia Bistriceanu are 41 de ani, este originară din România și trăiește cu părinții ei într-un mic apartament din Chicago, potrivit dailymail.co.uk.
Citat de aceeași sursă, tatăl Liviei Bistriceanu, Ilie, care nu vorbește bine limba engleză, a spus despre fiica lui: „Ea nu e bine la cap. Ea este întotdeauna pe internet. Stă mai mult pe internet decât vorbește cu mine sau cu mama ei”.
Joi, o altă femeie, Aretha Wilson, a fost trimisă în judecată cu acuzația că l-ar fi lovit pe DiCaprio peste față cu o bucată de sticlă în timpul unei petreceri în 2005. DiCaprio ar fi suferit leziuni pe față și pe gât. Aretha Wilson a pledat însă nevinovată la acuzațiile aduse de actorul american.
Actorul american Leonardo DiCaprio (35 de ani) are o relație cu top modelul Bar Rafaeli. El a recunoscut recent că nu este sigur că se va căsători vreodată, deoarece a văzut prea multe căsnicii în jurul său destrămându-se, potrivit unor informații publicate în 15 august pe contactmusic.com.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?