Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Final de cantonament pentru patru rugbişti de la LPS Focşani


Patru rugbiști de la Liceul cu Program Sportiv Focșani (Alin Alexe, Vasilică Pașcu, Ionuț Mazăre și Marian Gorcioaia), componenți ai Naționalei Under 19 au fost lăudați de directorul tehnic al Naționalei Under 19, Hari Dumitraș la finalul cantonamentului pe care lotul l-a efectuat timp de 10 zile la Predeal. „A fost o acțiune reușită datorită faptului că jucătorii s-au adaptat noului sistem de organizare. Am avut ca obiectiv coeziunea grupului, parametrii tehnici și pregătirea fizică specifică. Jucătorii au primit un program individual pentru cele două săptămâni în care nu suntem împreună. Între 13 și 26 septembrie, la Snagov, vom lucra mai mult pe partea tehnico-tactică. În octombrie, înainte de plecarea în Belgia, vom avea un ultim stagiu de pregătire”, a spus directorul tehnic al Naționalei Under 19, Hari Dumitraș. România Under 19 va participa la Campionatul European care va avea loc între 23 și 31 octombrie, la Bruxelles, în Belgia. Echipele calificate la această competiție sunt: Rusia, România, Belgia, Georgia, Germania, Portugalia, Spania și Polonia. Câștigătoarea competiției se va califica la Junior World Rugby Trophy, care este destinat Under 20 și care va avea loc în 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?