Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

Franţa începe expulzarea romilor


Primele expulzări ale romilor aflați ilegal în Franța către țările lor de origine, România și Bulgaria, vor avea loc joi, a anunțat ministrul francez de Interne, Brice Hortefeux. În acest context, politica de securitate a președintelui Nicolas Sarkozy suscită atât neliniștea stângii, cât și a dreptei. Ministrul, aflat în vizită la Toulon (sud-est), a precizat că 51 de tabere instalate ilegal au fost demolate în această vară în Franța. „În total sunt 700 de romi care vor fi trimiși în țările lor până la sfârșitul lunii, cu avionul”, a afirmat el, precizând că primele zboruri vor avea loc la 19 și 26 august, iar un al treilea este prevăzut pentru „sfârșitul lui septembrie”.
În afară de aceste expulzări în serie, președintele Nicolas Sarkozy, care tocmai a anunțat noi măsuri în materie de securitate, a avertizat recent că va retrage naționalitatea franceză unora dintre infractorii de origine străină. Parisul a fost criticat dur pentru legătura stabilită între imigrație și lipsa de securitate. În Franța, puterea este acuzată de tabăra de stânga că promovează „rasismul de stat” și politica sa este considerată „șocantă”, de către unii aleși de dreapta.
Ministrul francez al Imigrației, Eric Besson, afirmase că Franța nu va crea „zboruri speciale” pentru a expulza romii în țările lor de origine, recunoscând în același timp că persoanele expulzate pot reveni „pentru că așa este legea”. „Acestea nu sunt expulzări colective, ci expulzări individuale”, a declarat Besson pentru postul de radio RTL. „Nu sunt zboruri speciale ci zboruri comerciale, așa cum OFII (Oficiul Francez pentru Imigrație și Integrare) face în mod regulat”, a subliniat el. Acest lucru înseamnă că sunt rezervate locuri în avioane de linie. „Acestea sunt expulzări în țara de origine. Este ceea ce spune legea și noi aplicăm legea”, a precizat Besson, recunoscând însă că persoanele expulzate, cetățeni ai Uniunii Europene, „vor putea reveni în Franța, pentru că așa este legea”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?