Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635
Ediția: Marți 28 Mai 2024. Nr. 6635

Omagiu pentru un sărut istoric în Times Square


Sute de cupluri și-au pus berete de marinari și bonete de asistente medicale și s-au sărutat în Times Square din New York, pentru a celebra cea de a 65-a aniversare a sfârșitului celui de Al Doilea Război Mondial. Cuplurile de new-yorkezi au adus astfel un omagiu celebrului sărut apărut într-o fotografie de pe coperta revistei Life din 1945, în care un marinar o sărută pasional pe o asistentă la sfârșitul războiului. Cu prilejul manifestării a fost instalată în Times Square și o reprezentare gigantică, de opt metri, a celebrei fotografii.
Veteranii celui de al Doilea Război Mondial prezenți la eveniment au declarat că doresc ca generația de azi să-și aducă aminte de cei care au luptat în cea mai mare conflagrație mondială. ‘Vreau să țin acea zi în viață’, a declarat Rocco Moretto, de 86 de ani, un fost sergent de infanterie care trăiește în Queens. Moretto, care a participat la debarcarea din Normandia în Ziua Z și a sosit în Times Square în uniforma sa, a săru-tat-o pe prietena lui Margie Zwick, care a servit într-o unitate de femei a armatei. Organizatorii campaniei ‘Keep the Spirit of ‘45 Alive!’ au organizat mai multe evenimente în întreaga țară pentru a marca împlinirea a 65 de ani de la finalul celui de al Doilea Război Mondial. Edith Shain, care susținea că este asistenta medicală din fotografia din 1945, a murit din păcate în iunie acest an.
La 14 august 1945, împăratul Hirohito a anunțat capitularea Japoniei. La 2 septembrie, prin semnarea actului de capitulare necondiționată a Japoniei, cel
de al Doilea Război Mondial a luat sfârșit în mod oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?