Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

30.000 de euro pe lună pentru Pulhac


În sfârșit, Cristi Pulhac a plecat de la Dinamo. Dacă până acum, de fiecare dată când își făcea bagajele, dinamovistul era nevoit să le despacheteze peste noapte, de data asta fundașul a reușit, în sfârșit, să pună geanta în cala avionului de Spania. Acolo unde i-a fost lipită eticheta „Alicante”, oraș în care a ajuns pe seară însoțit de impresarul său, Victor Becali. Iar dacă ghinionul său proverbial nu îi va zâmbi amar din nou, atunci putem spune, fără teama de a greși, că Pulhac va juca în Primera Division. Campionat în care fundașul se poate realiza atât profesional, dar mai ales material. Unul dintre cei mai prost plătiți jucători de la Dinamo, apărătorul va primi un salariu excelent din partea echipei lui Esteban Vigo. Lunar, fără primele de joc, Pulhac va încasa 30.000 de euro! La o matematică simplă rezultă că, într-un an de contract, românul va strânge 360.000 de euro! Ca o comparație, remunerația anuală a jucătorului depășește cu 110.000 de euro suma pe care o primește conducerea din „Groapă” în schimbul împrumutului său stagional. „Câinii” vor lua 250.000 de euro pentru Pulhac, iar dacă jucătorul va confirma și va fi achiziționat definitiv de Hercules, suma se va dubla.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?