Ediția: Joi 12 Iunie 2025 Nr. 6897

Bătaie la bar


Doi tineri au ajuns la secția de urgențe a Spitalului Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani, fiind victimele unei agresiuni la Nănești. Polițiștii din localitate au fost sesizați, joi, în jurul orelor 23.30 cu privire la un scandal între mai mulți tineri la un bar din zonă. Ajunși la fața locului, oamenii legii l-au găsit pe Manuel N., de 32 de ani, din comuna Fundeni, județul Galați care prezenta urme de violență și era în stare de inconștiență. Lângă acesta se afla și Cătălin P., de 27 de ani, din municipiul Tecuci, județul Galați, care de asemenea prezenta urmele unei agresiuni. Ambii au fost transportați la Spitalul de Urgență Focșani pentru îngrijiri medicale. Din primele cercetări a rezultat faptul că trei tineri din Nănești ar fi autorii agresiunii, respectiv Vasilică M,.de 28 de ani, Daniel Alexandru B., de 18 ani și Mitică B., de 20 de ani. Potrivit polițiștilor, la faptă ar mai fi participat un individ, iar după agresiune toți s-au făcut nevăzuți. Oamenii legii continuă cercetările pentru  identificarea tuturor autorilor și tragerii lor la răspundere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?