CSM Focşani este în creştere de formă

0
517


După două eșecuri, unul în Cupa României (2-1 cu FC Zagon) și unul în amical (3-1 cu FC Panciu), echipa de fotbal CSM Focșani a obținut ieri primul succes în jocurile de verificare. Elevii antrenorilor Aurel Pastia și Adrian Toma au trecut la pas pe teren propriu, 3-0 (2-0) de Partizanul Merei (Buzău), formație care în luna februarie adminstrase o corecție severă focșănenilor, cu 5-0. În amicalul de ieri lucrurile au stat cu totul altfel, pe teren aflându-se o singură echipă, cea a Focșaniului care în afara celor trei goluri a mai ratat câteva ocazii mari de gol. După ocazia lui Toma (5, șut în portar din fața porții), a venit și deschiderea scorului. Căpitanul Bucătaru a preluat inteligent o minge la marginea careului advers și a marcat cu un șut plasat (7). Asaltul echipei de pe Milcov a continuat și au apărut și alte ratări. Toma (29, șut din alergare care a trecut pe lângă poartă), Toader (31, lovitură liberă care a trecut „peste”), Suvac (33, șut dintr-un unghi închis scos de portar în corner), Milea (34, reluare din lateral respinsă de portarul buzoienilor) și E. Åžtefan (35, lovitură de cap din careul mic pe lângă poartă). La pauză a fost 2-0, după reușita lui Milea, acesta înscriind cu un șut pe sub goal-goalkeeperul oaspeților (38). Repriza a doua s-a jucat mai mult la mijlocul terenului și, odată cu schimbările efectuate de tehnicienii ambelor echipe, oca-ziile au apărut sporadic. Milea a fost aproape de „dublă”, dar șutul său a fost scos de sub bară de portarul celor de la Merei (59), iar tabela a fost închisă de Adrian Toma, care a marcat cel mai frumos gol al partidei, cu o reluare din vole (64). CSM Focșani ar fi trebuit să dispute următorul test de verificare cu Gloria Buzău, dar buzoienii au anunțat că nu se pot prezenta la Focșani deoarece se află în cantonament. Pentru gruparea de pe Milcov există în program și posibilitatea unei revanșe cu Partizanul Merei, dar data partidei va fi stabilită în perioada următoare.

CSM Focșani – Partizanul Merei (Buzău) 3-0 (2-0)
Au marcat: Bucătaru (7), Milea (38), Toma (64).
Stadion: Milcovul, spectatori: 100.
Au arbitrat: Alin Samoilă, Florin Danciu și Marius Stoica.
CSM Focșani (antrenori Aurel Pastia și Adrian Toma): Borș (46 Ivanciu, 75 Marcu) – Nistoroiu (65 Ciornei), Crăciun (79 Grama), E. Åžtefan, Dima (78 Tîlvăr) – Dumitriu (65 Lida), Toader, Bucătaru (46 Åžonțu), Suvac (46 Mîndrescu) – Milea, Toma (73 Tîrcă).
Partizanul Merei (antrenor Laurențiu Manole): Hartwic – Constantin, Datcu, Bădicu, Lazăr – Stancu, Plăiașu, Chiocrău, Tofan – Lefter, Toma. Au mai intrat pe durata partidei: Fundulea, Bițoiu, Dinu, Porceanu, Cazan, Dinu, Popescu și Huduncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here