Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649
Ediția:: Sâmbătă 15 iunie 2024. Nr. 6649

InfoEducaţia se pregăteşte de start


Elevii dornici să își promoveze ideile în domeniul IT-ului se înscriu în număr tot mai mare în cadrul celei de-a XVII-a ediții a Concursului interdisciplinar „InfoEducație 2010”. La aproximativ două săptămâni până la începerea concursului, pe site, nici mai mult, nici mai puțin de 57 de elevi pasionați de lumea calculatoarelor și-au depus lucrările, în speranța că vor obține o diplomă importantă pentru palmaresul lor de viitori informaticieni. Aplicațiile de îmbunătățire a lucrului pe calculator, softurile utilitare în domeniul educațional, dar și softurile pentru îmbunătățirea aplica-țiilor web sunt doar câteva dintre invențiile elevilor. Deși concursul se va desfășura, ca în fiecare an, la Centrul de Agrement de la Gălăciuc, doar doi elevi din Vrancea și-au depus lucrările în vederea participării. Cei mai mulți elevi informaticieni provin din București, Bistrița, Brașov, Iași, Maramureș, Satu – Mare, Timiș sau Vâlcea. Tinerii preocupați permanent de îmbunătățirea softurilor, în special cele educaționale, vor avea prilejul la Gălăciuc să asiste la seminarii și discuții extrem de interesante, în premieră pentru anul acesta fiind introdusă și o secțiune de film și fotografie. Profesorul informatician Emil Onea, inițiatorul acestui interesant concurs,  preciza în urmă cu puțin timp că specialiștii de la Colegiul Național „Unirea”, Grupul Åžcolar „Simion Mehedinți” și cei de la Åžcoala din Tulnici vor asigura suportul tehnic al Concursului Național „Info-Educație” ce se va derula în perioada 2 – 8 august. De asemenea, numeroase firme de renume din domeniul IT și-au anunțat deja susținerea în cadrul aceluiași concurs. Așadar, toți elevii dornici să își promoveze ideile în domeniul IT și să învețe lucruri noi de la specialiști sunt încă așteptați să se înscrie la acest important concurs. Elevii și cadrele didactice vor beneficia de acces la Internet, o bandă de cel putin 2 Mbps și acces wireless pentru cei care dispun de laptopuri. Concursul „InfoEducație 2010” face parte din calendarul competițional aprobat de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului,  parteneri ai acestui eveniment fiind și cei de la Direcția Județeană de Tineret. Oferta completă, dar și date suplimentare despre înscrierea în concurs sunt disponibile pe site-ul http://www.infoeducatie.ro/index.php.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?