Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Duminică 12 Mai 2024. Nr. 6621

Un milion de participanţi la Gay Pride


Un milion de persoane au participat sâmbătă la defilările Gay Pride de la Londra și alte mii de susținători ai drepturilor homosexualilor au fost prezenți la Viena, Madrid și Roma, pentru a cere drepturi egale pentru membrii comunităților gay.
În capitala britanică, evenimentul a marcat și împlinirea a 40 de ani de la înființarea Gay Liberation Front, grupul de presiune care a organizat prima paradă Gay Pride.
Ministrul britanic pentru Egalitate, Lynne Featherstone, a fost prezent la manifestație, după ce declarase că ia în considerare posibilitatea de a acorda cuplurilor de același sex dreptul de a include elemente religioase în ceremoniile de uniune civilă. Parada a traversat străzile Londrei în ritmuri de muzică tehno, iar în cartierul Soho a fost organizată o petrecere publică.
La Viena, organizatorii Regenbogen Parade au anunțat că aproximativ 100.000 de persoane au participat la cea de-a 15-a ediție a defilării.
Marșul organizat în Austria a avut ca temă principală familia, într-un moment în care comunitatea gay solicită drepturi egale pentru cuplurile gay.
Participanții la paradă au defilat în centrul orașului, înainte de a se aduna, în cursul după-amiezii, la Schwarzenbergplatz pentru a asista la un discurs și apoi la un concert.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?