Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620
Ediția: Vineri 10 Mai 2024. Nr. 6620

Ritm 2010, aproape de start


Copiii talentați în ale dansului sunt așteptați să participe, în perioada 30 iunie – 5 iulie, la cea de-a  XI-a ediție a Festivalului Concurs Național de Dans „Ritm”.
Festivalul se va desfășura în cadrul Zilelor Focșaniului. În data de 3 iulie se va desfășura concursul, în tabăra de la Gălăciuc, iar premierea  formațiilor va avea loc pe 5 iulie, la ora 11.00, la Teatrul Municipal „Maior Gh. Pastia”. Formațiile vor evolua pe categorii de vârstă la următoarele categorii de dans: dans modern, dans de caracter, dans popular românesc stilizat, dans contemporan stilizat, tematic, majorete dar și alte dansuri.
Noutatea concursului de anul acesta este faptul că vor participa și ansamblul folcloric din Vaslui, „Obârșii Negreștene, dar și ansamblul folcloric „Vintileasca”, de la noi din județ. Åži-au anunțat participarea reprezentanții a 22 de județe. Organizatorul acestui festival este Diana Tănase, coregraf la Palatul Copiilor din Focșani, în colaborare cu Primăria Focșani, Ministerului Educației, Inspectoratul Åžcolar Județean. „Mulțumim pe această cale celor care ne-au sprijinit necondiționat și ne sprijină în continuare. Primăriei Municipiului, în mod deosebit domnului primar Decebal Bacinschi, celor care ne-au sprijinit și nu în ultimul rând părinților copiilor de la Ritm”, a declarat Diana Tănase, organizator al „Festivalului Concurs Ritm 2010”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?