Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Hamburg dă 1,5 milioane de euro pentru Traore de la CFR Cluj


Nemții de la Hamburg l-au cerut pe atacantul echipei CFR Cluj, Lacina Traore și oferă 1,5 milioane de euro pe ivorian. Alfred Obrou, agentul lui Lacina, a fost ieri la Cluj. „Gata, vreau să plec”, e mesajul lui Lacina către șefii din Gruia. Clujul i-a rezolvat pe Hora, Bjelanovic plus De Zerbi și a înăsprit concurența în atacul campioanei pentru sezonul viitor. Pe lângă cei trei, Batin, Bud, Kone și Traore luptă pentru doar trei locuri în avanposturile CFR-ului. Traore e cel mai aproape să spună adio CFR-ului, după un retur de campionat în care nu a marcat decât de două ori, iar nemții de la Hamburg SV au trimis deja o ofertă! 1,5 milioane e propunerea aflată pe masa șefului Mureșan. „Am primit o ofertă pentru unul dintre jucătorii noștri mai tineri, e singura. E posibil să-i dăm curs”, a detaliat președintele CFR-ului. Hamburg îl monito-rizează pe Traore din iarnă iar, ieri, Alfred Obrou a venit la Cluj pentru a discuta cu oficialii din Gruia transferul. „Gata vreau să plec, nu stau o viață aici, CFR se descurcă și fără mine”, a spus ivorianul, ieri, la revenirea din vacanță. Un agent din Belgia a promis că vine în Austria cu o ofertă pentru atacantul care a punctat de șapte ori în retur pentru ardeleni, Cristian Bud. 1,8 milioane de euro plus 350.000 de euro salariu anual pare să fie dispusă să ofere FC Bruges pentru a-l achi-ziționa Conducerea nu pare la fel de dispusă, ca în cazul lui Traore, să se despartă de Bud. „I-a picat cu tronc patronului după ce, în retur, a cam tras echipa după el. Nu-l dă Arpi acum, așteaptă Liga”, dă ca sigur un apropiat al patronului CFR-ului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?