Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

„Poveste din Philadelphia“, la Clubul Cinefililor


Clubul Cinefililor vă invită astăzi, ora 17.30, la sediul Centrului de Limbi Străine pentru a vedea și comenta ulterior „Poveste din Philadelphia”, în regia lui George Cukor. „În scena de deschidere, acum faimoasă pentru încărcătura ei nervoasă, bogata moștenitoare Tracy Lord (Hepburn) îl urmărește pe Dexter Heaven (Cary Grant), playboy-ul de care tocmai divorțase, îngrămădindu-și niște lucruri personale  într-o mașină și agitând în mână o crosă de golf. Încercând să demonstreze că poate fi iubită, Tracy plănuiește un mariaj cu un om respectabil, dar cam fad; Dexter se întoarce în oraș cu doi reporteri, Mike (James Stewart) și Liz (Ruth Hussey), cu gândul de a-i strica cununia acesteia. Mai luminoasă ca oricând, Hepburn se depășește pe sine într-un rol care îi cere un timing comic impecabil, precum și o vulnerabilitate autentică. Scenele cu Stewart, în grădină, în noaptea dinaintea inevitabilei nunți, surprind esența atracției furtunoase dintre cei doi eroi. Realizarea formei definitive a Poveștii din Philadelphia i se datorează lui Hepburn. Deținând drepturile asupra proiectului, actrița le-a vândut studiourilor MGM cu condiția păstrării rolului principal și a dreptului de a-și alege singură regizorul și distribuția. I-a vrut pe Clark Gable în rolul lui Dexter și pe Spencer Tracy în rolul lui Mike, dar aceștia nu au fost disponibili. Au fost distribuiți în schimb Cary Grant, partenerul ei din trei filme anterioare, și James Stewart. Regizorul George Cukor a reușit să transforme imaginea publică negativă a lui Hepburn într-un atu al personajului său, stârnind compasiune pentru o femeie frumoasă atât de neînțeleasă”, rescriu o recenzie de Karen Krizanovich cei de la Club.
Joia viitoare va rula filmul „Network”, regizat de Sidney Lumet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?