Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630
Ediția: Miercuri 22 Mai 2024. Nr. 6630

Indicele de radiaţie ultravioletă, foarte ridicat


Meteorologii avertizează că, duminică la prânz, indicele de radiație ultravioletă era la nivel „foarte mare” în jumătate din țară, suprafața afectată fiind suprapusă arcului intra-carpatic. Conform site-ului Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în Banat și Transilvania, dar și într-o arie restrânsă în zona de nord a Dobrogei, indicele de radiație ultravioletă se situa între opt și zece unități, corespunzător nivelului „foarte mare”. În restul țării, inclusiv pe litoral, indicele se situează între valorile de șase și opt unități, echivalent gradului „mare”. Scara indicelui este de la 0 la 11+. Indicele de radiație ultravioletă este o estimare internațională a nivelului radiației ultraviolete la sol. Se calculează cu scopul de a ajuta populația să se protejeze de radiațiile ultraviolete în condiții de cer senin. Valoarea este estimată în funcție de concentrația stratului de ozon, de localizarea geografică, de poziția Soarelui și de alți câțiva factori. „Cu cât este mai mare valoarea indicelui, cu atât este mai puternic potențialul pentru deteriorarea pielii și a ochilor”, se precizează pe site-ul ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?