Ediția: Sâmbătă 7 Iunie 2025 Nr. 6894

S-a stabilit calendarul corigenţelor


Ministerul Educației a trimis către Inspectoratele Åžcolare Județene calendarul examenelor de corigență. Potrivit unei situații comunicate de șefii învățământului vrâncean, elevii de clasele a VIII-a care nu vor obține la încheierea situației școlare medii peste 5 sunt așteptați la sesiunea corigențelor ce va avea loc în zilele de 26 și 27 august. Pentru elevii din clasele terminale de liceu, elevii de clasa a X-a, elevi ai școlilor de arte și meserii dar și cei aflați în anul de completare, sesiunea de corigențe a fost stabilită în zilele de 5 și 6 august. De asemenea, elevii din învățământul primar, gimnazial dar și liceal, ce nu se încadrează în categoriile amintite și care au încheiat anul școlar 2009 – 2010 cu medii sub cinci la una sau mai multe discipline sunt așteptați la corigențe în perioada 30 august – 3 septembrie. Elevii care nu vor promova examenele de corigență vor fi declarați repetenți, ceea ce înseamnă că sunt nevoiți să piardă un an școlar. Oficialii din Inspectoratul Åžcolar îi sfătu-iesc pe elevi să se prezinte la aceste sesiuni de examinare dacă nu vor să repete încă un an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?