Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

Cereri de cazare în Căminul Vârstnicilor Focşani


Reprezentanții Căminului Vârstnicilor Focșani au primit, până la această dată, 12 cereri de cazare în corpul nou al clădirii care este încă în lucru. Potrivit directorului centrului, Anca Apostol Lărgeanu, acesta urmează să fie finalizat în intervalul 15 octombrie – 1 noiembrie și va putea găzdui 20 de persoane. „Noul corp va fi dotat cu lift, va avea o sală unde beneficiarii centrului vor putea face kinetoterapie atât de necesară pentru vârsta lor și va avea și o capelă”, a declarat Anca Apostol Lărgeanu. Pentru ca un bătrân să poată fi cazat în cămin trebuie să îndepli-nească o serie de cerințe și în primul rând trebuie să aibă domiciliul în Focșani. De asemenea, lipsa unei familii, vârsta înaintată, starea sănătății sunt caracteristici care pot ajuta o persoană să fie primită în centru. Sunt primite și persoanele care au handicap (nu neapărat locomotor) ușor sau mediu și cele cu venituri foarte mici. Persoanele care au făcut până acum cerere de primire în corpul nou, în mare parte sunt femei, cele mai multe au probleme cardiace.
Când va fi dat în folosință noul corp va dispune și de spații pentru terapie ocupațională. La această dată, în cămin se află 36 de beneficiari iar capacitatea maximă este de 40. Două persoane vor veni să se cazeze pe 1 iunie iar alte două pe 15 iunie, astfel încât căminul va fi plin în aproximativ două săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?