Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Bostan asediat de profesorii ameninţaţi


Profesorii din toate colțurile județului, în frunte cu liderii de sindicat au luat cu asalt, ieri, biroul inspectorului școlar general pentru a-i cere explicații cu privire la presiunile tot mai mari ce se fac în școli. La nivel de județ, peste 51% din salariații învățământului au semnat că vor intra în grevă generală luni, 31 mai. Zeci de profesori au dat practic buzna peste Iordache Bostan și au început să îl ia la întrebări în mod insistent despre starea de tensiune fără precedent ce se simte în rândul profesorilor.

Profesorii se tem că greva pe care ei au planificat-o cu mult timp înainte ar putea avea consecințe dramatice asupra lor, în condițiile în care în școli se simte o teroare generală iar unii profesori renunță la grevă. Cadrele didactice spun că primesc tot felul de telefoane în care li se cer în mod ferm liste no-minale, și nu numerice, cu cei care vor participa la acțiunile sindicale de luni. Liderii de sindicat spun că o parte din dascăli a cedat presiunilor și a anunțat pe ultima sută de metri, nemaidorind să fie solidari cu colegii lor. „Am venit o parte din Consiliul județean al FSLI (n.r. – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ), să vă aducem la cunoștință că intrăm în grevă generală! Nemulțumirea noastră este că din informațiile pe care le-am primit, în ultimele ore se întâmplă ceva în școli. Probabil sunt indicații de la Inspectorat, de la Minister sau poate sunt doar inițiative ale directorilor. Doar atât vreau să vă sesizez, că ce se întâmplă este ilegal. Să fie supuși presiunilor profesorii! Se solicită tabele, tabele nominale cu participanții la grevă prin care sunt intimidați să renunțe la grevă. Ceea ce se întâmplă pleacă de la dumneavoastră sau de la directori”, a fost mesajul plin de revoltă al lui Constantin Grigore, li-derul județean al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). De cealaltă parte, Iordache Bostan le dă profesorilor asigurări că au dreptul legal de a-și spune nemulțumirile în stradă și că nu îi poate opri  nimeni cu forța de la această acțiune. El a asigurat profesorii revoltați că totul va fi bine și că niciun profesor nu va fi exclus din sistem doar pentru faptul că participă la greva generală anunțată pentru ziua de luni. Deși însuși el este acuzat că ar face presi-uni, Bostan apelează la calmul și înțelegerea profesorilor solicitându-le (!!!) să înceteze cu presiunile și cu amenințările. „Dreptul la grevă este al dumneavoastră și nu pot să existe obstrucțiuni în ceea ce privește greva de luni pe care vreți să o faceți. Noi am solicitat, în vederea examenului de Bacalaureat, o listă pentru a ști să contăm pe anumite persoane, fără însă a forța sau a amenința.  Respectăm dreptul la grevă, sunt și eu profesor. Probabil că directorii de școli fac o listă cu profesorii care participă la grevă. Este un drept al lor ce este scris în fișa postului. Garantăm profesorilor care fac grevă că nu vor suporta nicio consecință, nu vor fi șantajați, că nu li se vor mai acorda gradații de merit așa cum ați spus. Eu spun că nu este bună nici presiunea din partea sindicatelor asupra profesorilor să intre în grevă și nici presiuni asupra inspectoratului. Există o presiune din partea sindicatelor!”, a declarat la rândul său Iordache Bostan, șeful Inspectoratului Åžcolar Județean.

Bostan luat la rost de liderul de sindicat din Adjud

Discuțiile au degenerat și mai mult odată cu intervenția liderului de sindicat de la Liceul Teoretic „Emil Botta” din Adjud, unitate de învățământ la care Bostan a predat matematică în timpul cât a fost suspendat din funcție. Profesorul Valentin Dogaru a avut curajul de a-l înfrunta pe fostul său coleg de catedră după ce a primit replici dure de la Bostan care a folosit termeni nu tocmai adecvați unui cadru didactic și mai ales unui inspector școlar general. „Un elev într-o clasă, cu un elev am făcut ora  iar la celelalte două clase nu au mai venit elevii, pe alții i-au trimis acasă. Cum puteți minți în halul acesta, domnule profesor? Să vă fie rușine, niciun elev nu a fost la școală și banii i-ați luat, nu e corect, nu s-au făcut orele!” a spus nervos generalul. Dogaru i-a adus aminte lui Bostan că la ultima acțiune sindicală a participat mai mult forțat de împrejurări iar în ziua de sâmbătă, când s-au recuperat orele la clasa actualului „general” elevii nu s-au prezentat la cursuri. Iar ca replică Bostan, zelos, a semnat în condică că elevii nu au venit la școală, asta pentru a nu avea de suferit imaginea sa de cadru didactic model. „Åžtim că funcțiile sunt trecătoare. Important este să fim oameni și să păstrăm demnitatea umană. Să nu uităm  de unde am plecat și să nu ne jignim colegii. În ziua în care s-a decis recuperarea orelor, majoritatea colegilor noștri a fost în școală de la prima oră. La alte clase au venit elevii, dacă la altele nu au venit, este vina dumneavoastră. Cum oare un profesor la care nu vin elevii și care a ajuns inspector general a trecut în condică faptul că elevii nu au fost prezenți la ore? Lucrul acesta nu se face niciodată! Cum un om la care nu vin elevii la școală ajunge în scaunul e inspector general?”, a spus profesorul Valentin Dogaru, lider de sindicat la Liceul Teoretic „Emil Botta”. Înnebunit să își apere fotoliul pentru care a luptat atât de mult, nici Iordache Bostan nu a lăsat tonul mai prejos și a precizat că totul este o minciună sfruntată. În versiunea „gene-ralului”, niciun elev nu s-a prezentat la ore la nicio clasă însă lefurile tuturor profesorilor adjudeni au mers înainte, fără nicio tăiere. Discuțiile extrem de încinse s-au încheiat nu înainte ca profesorii să îi promită lui Bostan că greva va avea loc fără doar și poate și că în ciuda intimidărilor și presiunilor, profesorii vor fi solidari. Sindicaliștii spun că sunt hotărâți să sesizeze organele abilitate dacă abuzurile vor continua.
De cealaltă parte, Iordache Bostan a subliniat că nu va opri cu nimic greva dar a avertizat că există riscul ca profesorii să nu mai încaseze nici acele salarii diminuate cu 25 la sută! În plus, ministrul Daniel Funeriu a subliniat, în cadrul ultimei videoconfe-rințe, că profesorii care vor participa la examenul de Bacalaureat vor fi remunerați cu sume cuprinse între 250 și 500 de lei, în funcție de sarcina pe care aceștia o vor îndeplini.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?