Ediția: Joi 18 aprilie 2024 Nr. 6607
Ediția: Joi 18 aprilie 2024 Nr. 6607

Primăria realizează trei locuri de joacă


Primăria Panciu a demarat acțiunea de amenajare a trei locuri de joacă pentru copii. Acestea sunt destinate unui număr de aproximativ 450 de copii, cu vârste cuprinse între  3-12 ani, și vor fi amplasate în parcul de la Catedrala „Sfânta Parascheva”, strada Ciprian Porumbescu și strada Nicolae Titulescu, în spatele agențiilor BRD și BCR. Într-un comunicat de presă, primarul Ion Petre precizează că noile locuri de joacă sunt compuse dintr-un topogan turn în formă hexagonală, cinci turnuri pătrate, două topogane tip tunel, două poduri fixe tip tunel, patru podele hexagonale înălțate, un panou de cățărare cu suporți, panouri cu jocuri tematice, panouri cu traverse etc. „Toate cele trei locuri de joacă sunt prevăzute cu rampe de acces pentru copiii imobilizați în cărucioare. De asemenea, fiecare loc de joacă este prevăzut și cu mai multe băncuțe și măsuțe pentru ca părinții care au venit cu copiii la joacă să poată să îi supravegheze pe aceștia”, susține primarul Ion Petre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?