Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608
Ediția: Vineri 19 aprilie 2024 Nr. 6608

Unii angajaţi ai Direcţiei Agricole iau şpagă în lei, pentru euro


Nu este adevărat că angajații Direcției Agricole, care se ocupă de fondurile europene, iau șpagă 450 de lei de la fiecare țăran care își depune dosarul pentru a primi câte 1.500 de euro. Asta deși ei sunt obligați să acorde asistență gratuită țăranilor care doresc să acceseze fonduri europene.  Oamenii răi spun că suma de 450 de lei este împărțită astfel: 150 de lei revin inginerului teritorial care aduce omul dornic de fonduri europene, 200 de lei directorului serviciului care se ocupă de dosarele de accesare a fondurilor europene, iar cel mai puțin, adică doar 100 de lei, ia cel care întocmește dosarul. Cum ar veni, cel care muncește ca prostu’ ia cel mai puțin. Tot oamenii răi mai povestesc faptul că aceștia îi asigură pe țărani că vor primi fonduri europene, dacă vor cotiza cu cei 450 de lei. Pe de o parte au dreptate, că doar tot ei verifică dosarele, deși le-au și întocmit.

Nu este adevărat că la o ședință ce a avut loc în urmă cu câteva zile, la care au participat oameni mulți, coloratul Emilian Diaconu se scărpina în cap de mama focului. Vecinii de scaun au stat liniștiți vreo cinci minute, dar când au văzut că acesta nu mai contenește cu scărpinatul, i-au apucat gândurile negre. Dacă o fi având păduchi !? S-au li-niștit când coloratul a încetat manevra, după alte 5 minute. Băgase și el de seamă că-i cam speriase pe vecinii de scaun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?