Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

Un pui de otarie rătăcit a adormit într-un şezlong


O familie din Hermosa Beach, un orășel de lângă Los Angeles, la Oceanul Pacific, a descoperit cu surprindere în grădină un pui de otarie (manifer acvatic asemănător focii) care dormea liniștit într-un șezlong, au anunțat marți apărători ai animalelor sălbatice, citați de AFP. Pentru a ajunge acolo, otaria, slăbită, a traversat două drumuri foarte circulate și a deschis o portiță. Apoi s-a instalat confortabil într-un șezlong, a spus Peter Wallerstein, specialist în salvarea animalelor marine. Potrivit lui, capriciile curentului El Nino și scăderea stocurilor de pești ușor de prins au dus la creșterea îngrijorătoare a numărului de pui de otarie înfometați și bolnavi, care ajung în locuri neobișnuite. Luna trecută, la Newport Beach, un alt orășel de pe coastă, la sud de Los Angeles, un alt pui de otarie stătea la soare pe acoperișul unui clădiri, după ce a urcat patru etaje. ‘Puii sunt dezorientați, mamele lor au plecat, marea este rece și nu știu ce să facă toată ziua’, a spus Wallerstein, adăugând că circa 200 de pui de otarie au fost strânși de la începutul anului în districtele Los Angeles și Orange. Puii rătăciți sunt îngrijiți și răsfățați într-un centru pentru mamifere marine, la San Pedro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?